Arhim. Nectarie Şofelea: Sfântul Nectarie de la Eghina este un mare pedagog

Arhimandritul Nectarie Şofelea, stareţul Mănăstirii Radu Vodă din București, a declarat în ajunul sărbătorii Sf. Nectarie de la Eghina că acesta a fost un mare pedagog și reprezintă un model pentru tinerii ortodocși – mai ales pentru cei care studiază la seminarul teologic din vecinătatea mănăstirii.

„Pentru tinerii seminariști, prezența Sfântului Nectarie în pro­ximitatea Seminarului Teologic din București reprezintă o oportunitate de a cunoaște viața și faptele acestui mare sfânt al Bisericii”, a spus părintele arhimandrit.

„Tânărul fraged trebuie să aibă modele de urmat, faruri călăuzitoare în căutările lui, exemple de rodnică viețuire în Hristos și profesori iubitori de frumos.”

„Un astfel de model a fost și va rămâne ­Sfântul Nectarie pentru tinerii teologi, acum și în posteritate”, a adăugat el. „Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina, pe lângă faptul că a fost un mare rugător, a fost și este un mare pedagog. El îi învăța pe tinerii seminarişti mai ales cu fapta…”

„Viața sfântului, pentru un tânăr teolog, reprezintă nesecată apă a normelor morale, iubire de Dumnezeu și de semeni încă din vremea tinereții, râvnă în a sluji lui Dumnezeu cu timp și fără timp, pildă de răbdare și smerenie în aștep­tarea dreptății divine”, a precizat arhimandritul.

„Ştim că ­sfântul prețuia tinerețea, iubea puritatea și a luptat din răsputeri, pe când era directorul Seminarului de la Rizareion, pentru ca tinerii să cunoască frumusețile vârstei lor, să-și trăiască frumos tinerețea, departe de patimi și fapte urâte, departe de ceea ce «lumea» oferă în zilele noastre”, a mai spus starețul de la Radu Vodă.

Cunoașterea teologică și laică nu este totul, a subliniat Arhim. Nectarie Șofelea. De aceea, „ca tânăr teolog, viața și activitatea Sfântului Nectarie sunt izvoare din care te poți adăpa necontenit în dobândirea virtuților”, a menționat el.

Ahimandritul a evocat în acest sens un episod din viața sfântului: când doi tineri erau învrăjbiți, Sf. Nectarie a ținut câteva zile de post pentru a-i împăca.


Seminarul Teologic Ortodox din București a fost înființat în 1948 ca școală de cântăreți bisericești, funcționând în clădirile de la Radu Vodă. După o perioadă în care autoritățile comuniste l-au relocat în afara Capitalei, a fost reînființat în vechea locație.

Din 1990, seminarul funcționează pe baza programei din învățământul teoretic de stat, iar absolvenții susțin examen de bacalaureat.

Foto credit: Ziarul Lumina

Comentarii Facebook


Știri recente