Arhimandritul Grigorie Halciuc a fost pomenit marți la Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, unde a fost stareț timp de 42 de ani.
Slujba Parastasului a avut loc la finalul Sfintei Liturghii și a fost oficiată de Arhim. Serafim Grigoraș, starețul Mănăstirii Sf. Ioan cel Nou de la Suceava, împreună cu un sobor de preoți.
Arhid. Vasile M. Demciuc, consilier eparhial la Sectorul Monumente, Patrimoniu și Arhitectură bisericească din cadrul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, ucenic al părintelui stareț arhim. Grigore Halciuc, a evidențiat dăruirea părintelui său duhovnicesc în slujirea așezământului monahal pe care l-a păstorit.
„Este o zi în care privim în urmă cu recunoștință pentru tot ceea ce a făcut aici la Mănăstirea Sf. Ioan cel Nou ce la Suceava într-o perioadă în care nu era ușor să faci ceea ce a făcut și privim înainte cu încrederea că ceea ce a început să facă va fi dus la bun sfârșit, adică incinta Mănăstirii Sf. Ioan cel Nou ce la Suceava să fie un reper în ceea ce înseamnă restaurarea, conservarea și punerea în valoare”, a spus Părintele Vasile M. Demciuc.
„La doi ani de la trecerea sa la cele veșnice, Părintele stareț Arhim. Grigore Halciuc rămâne viu în inimile celor pe care i-a slujit. Noi cei de astăzi care slujim în acest paraclis ctitorie a părintelui Arhim. Grigorie ne exprimăm recunoștința și respectul pentru omul și slujba sa, pledând pentru continuarea învățăturilor sale și perpetuarea valorilor pe care părintele le-a împărtășit prin propriul exemplu”.
În 1978, Arhim. Grigorie Halciuc a fost numit stareț la Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, ascultare pe care a avut-o până în 1 septembrie 2020.
Părintele stareț Grigorie Halciuc a trecut la viața veșnică în data de 16 iulie 2022, fiind înmormântat la Mănăstirea Putna.
Foto credit: Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților