Arhim. Dionisie la hramul Mănăstirii Pasărea: Duhul Sfânt confirmă și-L comunică oamenilor pe Fiul lui Dumnezeu

„Duhul Sfânt nu ia chip de om pentru că nu concurează pe Fiul lui Dumnezeu, ci Duhul Sfânt confirmă și-L comunică oamenilor pe Fiul, ca Fiul să locuiască în ei, mai ales prin împărtășirea cu Sfânta Euharistie”, a spus Arhimandritul Dionisie Constantin în predica rostită la hramul Mănăstiri Pasărea.

Arhimandritul Dionisie Constantin a fost delegatul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la hramul Mănăstirii ilfovene Pasărea.

În predica rostită la Sfânta Liturghie, Arhimandritul Dionisie a evidențiat lucrarea Sfântului Duh în lume.

„Duhul Sfânt, deși nu Se arată în chip de om, El dorește să facă din fiecare om un chip al lui Hristos, pentru că acesta este rostul venirii Lui în lume, sfințirea oamenilor. Cea mai frumoasă rodire a lucrării Duhului Sfânt în oameni sunt Sfinții Bisericii”.

Părintele Dionisie a subliniat faptul că Duhul Sfânt s-a pogorât peste Apostoli într-un moment când ei se rugau împreună.

„Este foarte important să observăm că Duhul Sfânt a venit peste fiecare dintre Apostoli atunci când ei se aflau laolaltă, întru-cât Mântuitorul Însuși le-a zis ucenicilor săi că ‹unde sunt doi sau trei adunați în numele Meu, acolo sunt și Eu în mijlocul lor›”.

„Duhul Sfânt sfințește persoane adunate în comuniune. Aceasta ne arată cât de importantă este nu doar rugăciunea individuală de acasă, ci rugăciunea împreună cu alții. Când ne rugăm împreună cu alții ne asemănăm cu Preasfânta Treime cea nedespărțită”, a exemplificat Arhimandritul Dionisie.

„În lumea de astăzi s-a pierdut taina legăturii de comuniune atât cu Persoanele divine, cât și între persoanele umane. De aceea o persoană individualistă și plină de sine nu mai are bucurie pentru că bucuria adevărată vine din comuniunea cu Preasfânta Treime și cu semenii”.

Arhim. Dionisie a încheiat predica sa, spunând că „Duhul Sfânt Mângâietorul și Sfințitorul vine în lume ca să constituie Biserica lui Hristos și să sfințească pe cei ce cred în Hristos și-L iubesc pe El. Ca atare, să căutăm din tot sufletul să nu pierdem acest dar neprețuit, care este Duhul Sfânt pe care l-am primit la Sfântul Botez”.

La finalul Sfintei Liturghii a fost oficiată Vecernia specială în cadrul căreia se sfințesc ramurile de nuc sau de tei.

Credincioșii participanți la slujbă, împreună cu obștea monahală au mers în procesiune cu ramurile sfințite în jurul lăcașului de cult al așezământului monahal.

Foto credit: Drumea Gabriel

Comentarii Facebook


Știri recente

LIVE: Slujba Învierii la Catedrala Patriarhală

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel oficiază slujba Învierii la Catedrala Patriarhală. Mii de credincioși participă la eveniment pe Colina Patriarhiei. Din soborul slujitor fac parte Preasfințiții Părinți Varlaam Ploieşteanul şi Paisie Sinaitul, Episcopi vicari patriarhali, precum…