Arhim. Ciprian Zaharia, al cincilea ctitor al Măn. Bistrița – Neamț, a fost pomenit la 13 ani de la mutarea la Domnul

Părintele Arhimandrit Ciprian Zaharia, al cincilea mare ctitor al Mănăstirii Bistrița – Neamț, a fost pomenit sâmbătă la Mănăstirea Sfântul Vasile cel Mare – Bodești din județul Neamț.

Arhimandritul Ciprian Zaharia s-a născut în data de 19 iunie 1931 la Boroaia, în județul Suceava, și s-a călugărit la Mănăstirea Secu din județul Neamț.

A absolvit Seminarul Teologic „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamţ și Institutul Teologic de Grad Universitar din Bucureşti.

În 1979, Patriarhul Teoctist l-a rânduit stareţ al Mănăstirii Bistriţa din judeţul Neamţ, pe care a restaurat-o în câțiva ani, redându-i în­fățișarea originară și consolidând majoritatea clădirilor, care erau aproape de ruină.

Astfel, cel de al 71-lea stareţ al acestei mănăstirii a devenit și cel de al cincilea mare ctitor al ei, după domnitorii muşatini Alexandru cel Bun, Ştefan cel Mare, Petru Rareş şi Alexandru Lăpuşneanu.

Foto credit: Ziarul Lumina

Odată cu lucrările de renovare, starețul a reînviat și viața duhovnicească a mănăstirii. Aceasta a atras tinerii să intre în obște.

Actualul Părinte Arhiepiscop Ioachim al Romanului și Bacăului a fost primul monah tuns la Bistriţa de părintele Ciprian Zaharia, după 30 de ani de pauză în care nu se mai făcuse nicio călugărie.

Preasfinţitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, a ucenicit și el sub stăreția Părintelui Arhimandrit Ciprian Zaharia.

Arhimandritul a fost părinte şi stareţ pentru mai multe generaţii de călugări.

A sprijinit monahi și tineri să-și termine studiile teologice și a ctitorit numeroase schituri și biserici. A fost stareţ al Mănăstirii Bistriţa până în luna noiembrie a anului 2005, când s-a pensionat.

A trecut la Domnul în a doua zi de Crăciun a anului 2007, de sărbătoarea Sf. Nicodim de la Tismana, un alt ctitor de mănăstiri.

Sursa foto: Doxologia.ro (deschidere articol)

Comentarii Facebook


Știri recente