Arhiereul vicar Emilian Crişanul s-a rugat pentru arădenii uciși în timpul răscoalei anticomuniste din 1949

Arhiereul vicar Emilian Crişanul s-a rugat duminică în Biserica din Apateu pentru țăranii arădeni uciși acum 70 de ani, în timpul Răscoalei anticomuniste din 1949, informează Arhiepiscopia Aradului.

Ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie urmată de Slujba Parastasului pentru ctitorii bisericii care au aşezat piatra de temelie în urmă cu 110 ani și pentru eroii arădeni din timpul răscoalei anticomuniste.

„Mulți dintre țărani au murit, având convingerea că demonul comunismului nu va lega gura și trupul poporului  român în a-și manifesta credința și libertatea”.

„Ei nu au fost orbiți și manipulați de vorbele mincinoase ale regimului ateu. Ochii lor au privit către cer, către Dumnezeu, de unde vine tot ajutorul și binele”.

„Prin rugăciunea și milostenia noastră le aducem mulțumire și recunoștință”, a spus ierarhul.

La sfârşitul lunii iulie şi în primele zile ale lunii august 1949, ţăranii din zece localităţi din zona Aradului au iniţiat o răscoală din cauza unor taxe impuse de regimul comunist care vizau producţia agricolă.

Represaliile întreprinse în primele zile ale lui august pentru reprimarea urgentă și în forță a revoltelor au fost extrem de dure și s-au soldat cu execuția a zeci de țărani, reținerea și anchetarea a sute de țărani și deportarea altor sute (în special familiile celor executați și arestați).

Foto credit: Arhiepiscopia Aradului

Comentarii Facebook


Știri recente