Arhiepiscopul Târgoviștei, de Ziua Culturii, despre cartea tipărită și avantajele digitalizării

Înaltpreasfințitul Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei, Mitropolit onorific și Exarh patriarhal, a transmis vineri un mesaj cu ocazia Zilei Culturii Naționale, 15 ianuarie.

Ierarhul subliniază că în spațiul românesc și, în general, pe întreg mapamondul creștin, operele culturale, ca de altfel educația și știința au apărut prin strădania credincioșilor, clerici sau mireni, cu susținerea Bisericii, ca expresie a înțelepciunii și a frumuseții sufletului uman.

„Aici, la Târgoviște, istoria ne descoperă cea mai fidelă frescă a efervescenței credinței pe plan cultural, oferindu-ne nenumărate ocazii de a-I mulțumi, cu deosebită recunoștință Bunului Dumnezeu, pentru darurile de înțelepciune, știință, educație și cultură pe care ni le-a oferit de-a lungul timpului. Fie că ne referim la Sf. Voievod Neagoe Basarab, la Schola graeca et latina, ori la capodoperele macariene, ne vine de fiecare dată în minte un gând de mulțumire către Cel care a inspirat toate aceste momente de măreție culturală”, spune IPS Nifon.

Arhiepiscopul Târgoviștei vorbește apoi despre „comoara culturii” în zilele noastre.

„Cultura reprezintă și astăzi ca și ieri, comoara civilizației și a credinței noastre și, în pofida nemaipomenitului avans tehnologic, chiar dacă avem posibilitatea lecturilor pe suport electronic și a comunicării prin intermediul rețelelor de socializare, totuși, cartea tipărită rămâne cel mai important vehicul cultural al lumii noastre”.

„De aceea, avem datoria de a o promova și de a îndemna la a citi cât mai mult, mai cu seamă pe reprezentanții tinerelor generații, în același timp, bucurându-ne de avantajele digitalizării și, de ceea ce, mereu, ne aduce progresul tehnologic!”, subliniază ierarhul.

În finalul mesajului său, IPS Nifon apreciază buna colaborare a Arhiepiscopiei Târgoviștei cu Biblioteca Județeană Ion Heliade Rădulescu din Târgoviște binecuvintează „pe toți cei preocupați de a descoperi frumusețea credinței prin intermediul culturii”.

Foto credit: Arhiepiscopia Târgoviștei

Comentarii Facebook


Știri recente