Arhiepiscopul Ioachim a resfințit biserica mănăstirii Pogleț

Arhiepiscopul Ioachim al Romanului şi Bacăului a resfinţit duminică biserica istorică de lemn a Mănăstirii Pogleț.

Slujba de resfinţire a avut loc în urma unor ample lucrări de consolidare și restaurare efectuate în ultima perioadă.

Biserica „Buna Vestire” a fost resfinţită prin stropire cu apă sfinţită şi prin ungere cu Sfântul şi Marele Mir, atât la exterior, cât și pe interior, iar Sfânta Masă din Altar a fost târnosită, împodobită şi pregătită pentru slujbele cultului divin.

A urmat Sfânta Liturghie oficiată pe o scenă amplasată în apropierea lăcaşului de cult.

Credincioşii participanţi au respectat măsurile de protecție sanitară impuse de pandemie și au stat la rând, la final, pentru a trece prin Sfântul Altar.

Micul lăcaș de cult este construit din bârne de stejar, dispuse orizontal şi încheiate la colţuri în „coadă de rândunică“. Pentru întreaga construcţie, meşterii lemnari au folosit doar cuie de lemn.

Foto credit: Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului


Urmărește-ne și pe Twitter: @AgentiaBasilica și @BasilicaPhotos!

Vă mulțumim că citiți Basilica.ro.

Comentarii Facebook


Știri recente