Arhiepiscopul Ieronim al Atenei a ieşit din spital

Arhiepiscopul Ieronim a fost externat luni, 30 noiembrie, din spitalul Evangelismos din Atena, informează Ortochristan care citează Romfea. Conducătorul Bisericii Greciei a fost internat în 19 noiembrie, ca urmare a infecţiei cu noul coronavirus.  

După o serie de investigaţii, medicii au fost mulțumiți de starea sa de sănătate și i-au permis să părăsească spitalul luni după-amiază. Ierarhul va rămâne sub supraveghere medicală la reşedinţa arhiepiscopală din Atena.

În declaraţia de după externare, Preafericirea Sa a spus că se roagă pentru toţi oamenii, fără excepţie, şi că vom depăşi pandemia cu ajutorul lui Dumnezeu şi al ştiinţei.

El a mulțumit tuturor medicilor care depun eforturi constante pentru a salva multe vieţi și tuturor celor care s-au rugat pentru sănătatea sa.

Arhiepiscopul a dezvăluit că lupta cu boala fost înfricoşătoare şi i-a provocat multă durere. Cu toate acestea, a spus el, s-a pregătit pentru orice rezultat lăsându-se în voia lui Dumnezeu.

Preafericirea Sa a îndemnat la respectarea regulilor sanitare recomandate de autorităţi în vederea depăşirii pandemiei.

Foto credit: Romfea

Comentarii Facebook


Știri recente