Arhiepiscopul Hrisostom al Ciprului (1941-2022): Repere biografice

Arhiepiscopul Hrisostom al II-lea, conducătorul Bisericii Ortodoxe a Ciprului, a decedat luni dimineață la vârsta de 81 de ani, după suferința provocată de cancer.

Patriarhul României a transmis un mesaj de condoleanțe Bisericii din Cipru în care admiră curajul avut în suferință de Preafericitul Părinte Hrisosotom și îl numește „o venerabilă și bine-cunoscută personalitate a Ortodoxiei contemporane”.

Repere biografice

Preafericitul Părinte Hrisostom (Irodotos Dimitriou), originar din Paphos, sudul Ciprului, s-a născut în data de 10 aprilie 1941.

La împlinirea vârstei de 12 ani a intrat ca frate începător în Mănăstirea Sfântul Neofit, iar în data de 3 noiembrie 1963, a fost hirotonit diacon de Preasfinţitul Părinte Gheorghe, Episcopul Trimitundei.

În anul 1968 şi-a început studiile la Facultatea de Teologie a Universităţii din Atena, pe care a absolvit-o în anul 1972. A fost hirotonit ieromonah în 12 noiembrie 1972 de Arhiepiscopul Macarie al III-lea şi apoi numit stareţ al Mănăstirii Sfântul Neofit.

În 25 februarie 1978, stareţul Hrisostom a fost ales Mitropolit de Paphos. A fost hirotonit arhiereu în 26 februarie 1978. În această perioadă a reprezentat Biserica Ortodoxă a Ciprului la numeroase conferinţe în străinătate și a întemeiat 5 muzee care cuprind vestigii bisericeşti din districtul Paphos.

Ca urmare a pensionării Arhiepiscopului Hrisostom I, în anul 2006, Mitropolitul Hrisostom a fost desemnat ca locum tenens al acestuia şi apoi a fost ales ca Arhiepiscop al Noii Iustiniane şi Întâistătător al Bisericii Ciprului în data de 5 noiembrie 2006.

A fost întronizat în 12 noiembrie 2006 în Catedrala arhiepiscopală „Sfântul Ioan Teologul” din Nicosia.

Preafericitul Hrisostom a participat în perioada 18-26 iunie 2016 la lucrările Sfântului și Marelui Sinod din Creta. De asemenea, Arhiepiscopul Hrisostom a avut mai multe inițiative privind soluționarea problemei ecleziale din Ucraina.

Comunitatea română din Cipru

Din anul 1995, Biserica Ortodoxă Română are un reprezentant pe lângă Biserica Ciprului, în persoana preotului Petre Matei.

Comunitatea română este a treia cea mai numeroasă comunitate din Cipru. Zeci de mii de români trăiesc în sudul insulei.

Pentru consolidarea spiritualității și culturii naționale în Republica Cipru, Preotul Petre Matei a fost decorat recent de Președintele Iohannis cu Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler.

Foto credit: Basilica.ro

Comentarii Facebook


Știri recente