„Acum este vremea să vă bucurați”, transmite Arhiepiscopul Calinic al Sucevei și Rădăuților în prima sa pastorală de Crăciun.
„Însă nu doar pentru cele vremelnice, care anul acesta nu au fost prea generoase”, spune ierarhul, „ci, mai ales pentru Nașterea lui Emanuel, pentru prăznuirea liturgică a Tăierii Împrejur și a Botezului Domnului, dar și pentru prăznuirea liturgică a sfinților din această perioadă (…) în ansamblul cărora se așază în plină lumină Pruncul Iisus Hristos, Maica Sa și Dreptul Iosif”.
„Astăzi este vremea în care fiecare trebuie să își redescopere rostul și sensul vieții și să retrăiască autentic Întruparea și Nașterea Fiului lui Dumnezeu, așezându-L pe tronul inimii sale, prin moralitatea faptelor, prin hărnicie și devotament, prin generozitate față de semeni”.
În scrisoarea pastorală, IPS Calinic le mulțumește tuturor celor care au susținut proiectele Arhiepiscopiei Sucevei atât în prima parte a anului, în timpul păstoririi IPS Pimen, cât și de la venirea sa la conducerea Eparhiei.
Textul pastoralei este sistematizat în 24 de puncte. În prima parte, ierarhul explică faptul că „în cazul Nașterii Domnului nu este vorba de o logică la îndemâna oricui, ci de o metalogică”. Părintele Arhiepiscop semnalează și că „Crăciunul este o re-creare perpetuă a universului și a lumii, dar și a fiecăruia dintre noi”.
Arhiepiscopul Sucevei spune între altele că „Sărbătoarea Crăciunului se va încheia, colindele vor înceta să se mai audă, pomul va fi împachetat și, dacă nu a fost artificial se va arunca în foc, masa nu va mai fi la fel de încărcată. Însă dintre toate cele ale Crăciunului vor rămâne iubirea, iertarea și binecuvântarea Pruncului Emanuel în inimile noastre”.
Citește pastorala integral pe site-ul oficial al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.
Foto credit: Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților