Arhiepiscopia Timişoarei | Binecuvântare arhierească în parohia Sânandrei Colonie

IPS Ioan slujire Sanicolau

Mitropolitul Banatului a sfinţit duminica aceasta icoanele mozaic din exteriorul bisericii Sânandrei Colonie. De asemenea, IPS Ioan a binecuvântat şi lucrările, aflate în curs de finalizare, la casa parohială, informează Răzvan Fibişan de la Biroul de Presă al Eparhiei.

Ierarhul a asistat la Sfânta Liturghie şi a adresat celor prezenţi o omilie. În cuvântul rostit la finalul slujbei, Mitropolitul Banatului a explicat pericopa evanghelică duminicală ce istoriseşte vindecarea a doi orbi şi a unui mut din Capernaum.

Înaltpreasfinţia Sa a evidenţiat că minunile săvârşite de Hristos ne pun înainte, pe de-o parte, suferinţele şi neputinţele omeneşti, iar, pe de altă parte, iubirea milostivă a lui Dumnezeu faţă de întreaga Sa făptură. În acest sens, Chiriarhul a subliniat întâietatea celor duhovniceşti înaintea celor trupeşti, explicând că cei doi orbi din evanghelie au dobândit mai întâi vederea cea duhovnicească, cea care i-a încredinţat de dumnezeirea Celui ce făcuse minuni mari şi neasemănate în Capernaum.

Comentarii Facebook


Știri recente