Arhidiaconul Sorin Mihalache le va vorbi tinerilor din Botoșani despre diferențele care apar între generații

Părintele Profesor Sorin Mihalache le va vorbi duminică tinerilor din Botoșani pe tema  „Părinți și adolescenți: război și pace”.

Conferința va avea loc la Biserica Vovidenia din Botoșani și va începe la ora 17:00.

Seara se dresează celor interesați de problema conflictului care apare între generații, între adolescenți și părinți sau bunici.

Profesorul Mihalache va expune cele mai noi descoperiri neuropsihologice privind adolescența și relevanța acestora pentru înțelegerea diferențelor dintre generații.


Arhid. Lect. Dr. Adrian Sorin Mihalache este licenţiat în matematică şi teologie, a parcurs mai multe mastere în psihologie, filosofie, teologie şi fizică teoretică.

Din 2010 este doctor în Filozofie al Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi și doctorand al Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București (neuroștiințe fundamentale), cu teza „Neuroștiințele vieții spirituale”.

Profesorul Mihalache este cadru didactic la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Iaşi, editor executiv al „Journal for Interdisciplinary Research on Religion and Science”, coordonator al Centrului de Studii Interdisciplinare în Religie şi Ştiinţă al Fundaţiei „Solidaritate şi Speranţă”, fiind implicat în mai multe proiecte şi activităţi cu specific interdisciplinar.

Foto credit: Doxologia

Comentarii Facebook


Știri recente