Argeș: Tabăra de creație de la Mănăstirea Robaia, în imagini

A șaptea ediție a Taberei județene de creație „Sfântul Cuvios Pafnutie Pârvu Zugravul” de la Mănăstirea argeșeană Robaia s-a încheiat săptămâna trecută.

Activitatea de bază a fiecărui participant a fost realizarea unei icoane cu reprezentarea sfântului îndrăgit, sub îndrumarea profesoarei Elena-Cristina Georgescu.

Copiii au avut ocazia de a pătrunde în tainele pictării icoanelor pe sticlă, în tehnica tempera și acrilic, având posibilitatea să cunoască noi materiale, să observe și să-și însușească noi tehnici de lucru, dar și să descopere în mod creativ darurile pe care Dumnezeu le-a sădit în fiecare dintre ei, notează Arhiepiscopia Argeșului.

„Nădăjduim ca prin intermediul acestor activități să zidim în sufletele copiilor temeliile creștine ale unui alt mod de a petrece timpul acestei vieți, pe care mai apoi ei să construiască, pe stânca cea tare a adevăratei credințe, zidurile unei vieți în și cu Hristos, pentru ca mereu casa sufletului lor să stea neclintită”, au transmis organizatorii.

Tabăra a fost coordonată de Preotul Dan-Florin Obrocea, Consilier Învățământ și Activități cu Tineretul și de Părintele Vasile-Cornel Ilina, Coordonatorul Biroului de Cateheză și Activități cu Tineretul din cadrul Protoieriei Curtea de Argeș.

Foto credit: Arhiepiscopia Argeșului

Comentarii Facebook


Știri recente