În tradiția poporului evreu apele din Țara Sfântă au jucat un rol important. Erau considerate locuri sacre ale descoperirii lui Dumnezeu și ale prezenței Acestuia. Mântuitorul Însuși își descoperă dumnezeirea Sa la râul Iordan, iar în Noul Testament sunt menționate scăldătorile Vitezda și Siloam, locuri unde Domnul a tămăduit doi oameni. Tradiția taumaturgică a izvoarelor s-a dezvoltat în Biserica creștină și în special în Răsăritul ortodox foarte mult, astfel încât astăzi se sărbătorește Izvorul Tămăduirii, un praznic închinat în special Maicii Domnului și minunilor de la un izvor din apropierea Constantinopolului.
Izvorul Tămăduirii nu este numai un eveniment local și temporal, ci a devenit prin evlavia și cinstea care i s-au acordat un eveniment major al Bisericii Ortodoxe, dezvoltându-se o adevărată tradiție a apelor vindecătoare sau taumaturgice. Prin aceasta înțelegem că după modelul originar, s-a întemeiat în conștiința oamenilor curați și evlavioși, în diferite locuri din lume, credința în izvoare și ape tămăduitoare.
Izvorul Tămăduirii descoperă însă și simbolismul foarte puternic pe care apa o are în viața oamenilor, aceea de a fi dătătoare de viață, de a spăla toată necurăția și de a pregăti pe om pentru o viață mai curată.
Izvorul Sfântului Apostol Andrei
Și în țara noastră există o bogată tradiție a apelor și izvoarelor vindecătoare, care se pierde în negura trecutului. Cel mai vechi izvor tămăduitor de la noi este cel legat de Sfântul Apostol Andrei. În drumurile sale prin Dobrogea, Apostolul românilor a poposit de multe ori la ape curgătoare unde s-a refăcut pentru drumul greu, unde a vestit Evanghelia mântuirii și a botezat pe cei dintâi creștini străromâni. Unul dintre aceste ape ale Sfântului Andrei este izvorul care se află astăzi la Mănăstirea Dervent, din județul Constanța.
Mai multe detalii în Ziarul Lumina.
