Anul Nou la Catedrala Patriarhală

La Catedrala Patriarhală din București, la trecerea în Anul Nou civil 2012, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a oficiat, înconjurat fiind de un sobor de preoți și diaconi și în prezența a numeroși credincioși, slujba Acatistului Domnului nostru Iisus Hristos.

Slujba a fost urmată de citirea rugăciunilor de mulțumire pentru binefacerile primite de la Dumnezeu în anul 2011 și a rugăciunilor de intrare în Noul An, precum și de cântarea ‘Apărătoare Doamnă…’.

La final, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a rostit un cuvânt de învățătură în care a vorbit despre istoricul sărbătoririi Anului Nou civil: ‘Cu ajutorul lui Dumnezeu am sărvârșit rugăciunea de trecere din anul 2011 în Anul Nou 2012. Această slujbă de mulțumire adusă lui Dumnezeu pentru binefacerile primite de la El și de cerere a ajutorului Său ca în anul în care intrăm acum să împlinim voia Sa și să lucrăm pentru mântuirea noastră. Se știe că Anul Nou civil începe la 1 ianuarie, iar anul nou bisericesc începe la 1 septembrie. Anul Nou civil ne vine din timpul Imperiului Roman. Anul Nou era serbat în Imperiul Roman la 1 martie când era lăudat zeul Marte, care era zeul războiului. Împăratul Iulius Cezar, care a trăit în secolul I înainte de Hristos și a fost asasinat în anul 44 înainte de Hristos, a schimbat Anul Nou și a ordonat ca Anul Nou să înceapă la 1 ianuarie, de la zeul păgân roman Ianus, ocrotitorul Romei. Acest zeu păgân roman avea două fețe. Cu una privea înainte și cu cealaltă în urmă. De aceea, la trecerea dintre ani, romanii se gândeau la ceea ce au făcut în anul trecut și ceea ce au ca intenție pentru anul nou în care au intrat. Mai târziu, când a apărut creștinismul, creștinii nu serbau aceste praznice păgâne, ci pentru ei Hristos Domnul era Lumina vieții și Călăuza lor pe calea mântuirii. În secolul al IV-lea, când s-a stabilit ca sărbătoarea Nașterii Domnului să fie celebrată în data de 25 decembrie, pentru că de la 25 martie la 25 decembrie sunt 9 luni. Deci, de la zămislirea Pruncului Iisus până la Nașterea Sa sunt 9 luni. Când s-a hotărât ca sărbătoarea Nașterii Domnului să fie ziua de 25 decembrie s-au numărat 8 zile și am ajuns la sărbătoarea Tăierii împrejur a Mântuitorului Iisus Hristos care coincide cu 1 ianuarie, prima zi a Anului Nou civil’.

În continuare, Preafericirea Sa a arătat că la 1 ianuarie creștinii sărbătoresc, ca semn de smerenie, Tăierea împrejur a Domnului și Mântuitorului Iisus Hristos: ‘Creștinii serbează, în primul rând, la 1 ianuarie, pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos Care la vârsta de 8 zile a primit numele de Iisus, așa cum a spus îngerul, adică Dumnezeu mântuiește, și așa cum se arată și în Evanghelia sărbătorii în care am intrat, Tăierea împrejur cea după Trup a Mântuitorului Iisus Hristos, numele dat Lui înseamnă un nume pentru eternitate. Deci, noi în primul rând serbăm la 1 ianuarie Tăierea împrejur a Domnului și Mântuitorului Iisus Hristos ca semn de smerenie, de împlinire a Legii Vechi, ca apoi această lege să fie desăvârșită în Hristos, pentru că era doar o călăuză spre Hristos. Hristos este plinirea legii și a proorocilor sau a proorociilor, El este Sfințitorul timpului, Împăratul veacurilor și Domnul istoriei, Cel Veșnic, și mai presus de timp se Naște în timp ca pe noi oamenii, viețuitori în timp, să ne facă părtași la viața veșnică, la iubirea veșnică, la fericirea și slava veșnică a Preasfintei Treimi’.

De asemenea, Patriarhul României a vorbit despre sfințirea timpului de către Hristos Domnul, spațiul și timpul fiind create de Dumnezeu pentru și prin Fiul Său, Mântuitorul nostru Iisus Hristos: ‘Întreg universul și timpul, ca măsură a devenirii tuturor celor create, au fost create toate cele din univers și timpul și spațiul în Hristos, prin Hristos și pentru Hristos, după cum ne spune Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Coloseni și Sfântul Evanghelist Ioan în Evanghelia sa. Deci, întreaga lume a fost creată în Hristos, pentru Hristos și prin Hristos. De aceea, Sfânta Scriptură ne spune că prin Iisus Hristos au fost create și veacurile, adică timpul ca interval între Creator și creatură și spațiul ca interval între Creatorul mai presus de spațiu și oamenii care trăiesc în spațiu. Părintele Stăniloae ne spune că timpul și spațiul sunt intervalul libertății noastre de a răspunde sau nu lui Dumnezeu, Cel mai presus de timp și mai presus de spațiu, dar Care, din iubire pentru oameni și pentru mântuirea lor, intră în timp și spațiu ca pe noi să ne înveșnicească, să ne facă părtași la viața nelimitată spațial și netrecătoare din punct de vedere al timpului. Deci, veacurile s-au făcut prin Hristos și Hristos sfințește veacurile. Întreg universul a fost făcut de Dumnezeu Tatăl prin Fiul și pentru Fiul, adică întreaga creație. Dar, Fiul intră în timp și spațiu ca să sfințească timpul și spațiul. Sărbătorile sunt timp sfințit, nu timp pierdut, pentru că în ele ne unim cel mai mult cu Dumnezeu Unul Născut. Spațiul sacru al Bisericii este locul cel mai favorabil pentru întâlnirea cea mai intimă cu Dumnezeu cel Veșnic, Netrecător și Nevăzut, dar în mod real prezent în Biserica Sa. Deci, iată că anii de la Hristos încoace se numesc anii mântuirii’.

Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a mai subliniat și valoarea timpului pentru mântuirea oamenilor: ‘Timpul are un sens și anume sensul timpului este ca în timp oamenii să poată dobândi viața cea veșnică mai presus de timp. De aceea, Sfântul Ioan Gură de Aur zice: Ce folos de pe urma acestei vieți pământești dacă în ea nu căutăm viața cerească netrecătoare. Deci, timpul vieții pământești este timpul mântuirii, timpul sfințirii vieții noastre. Biserica sfințește timpul prin rugăciune și prin fapte bune, de aceea într-o zi noi avem mai multe ceasuri de rugăciune. Ceasul întâi, al treilea, al șaselea, al noulea și împreună cu Vecernia, Utrenia și Miezonoptica formează cele Șapte Laude. Deci, sfințim fiecare zi prin rugăciune, prin rugăciunile Bisericii în Biserică, prin rugăciunile de acasă, când și un colțișor orientat spre răsărit din casa noastră devine un fel de altar și acolo ne rugăm dimineața și seara și tot în casă ne rugăm înainte și după servirea meselor și înainte și după începerea unei activități. Astfel, împletim sfințirea timpului prin rugăciune, cu sfințirea timpului prin faptele bune pe care noi le săvârșim cu ajutorul harului lui Dumnezeu. În același timp, viața noastră este și viața în care cădem în păcat și ne ridicăm din păcat. Cădem în păcat prin neglijență, nepăsare, nelucrare, neatenție și lenevire. Ne ridicăm din păcat prin pocăință, prin spovedanie, prin cererea iertării păcatelor și prin împărtășirea cu Sfintele Taine ale lui Hristos Împăratul cel fără de moarte. Iată că timpul mântuirii este și timpul ridicării, timpul rodirii și timpul unui început nou. De aceea, Sfinții Părinți spun celui care se pocăiește pune început nou în viața ta. Fiecare început de an este și un posibil început nou în viața noastră, un început de creștere duhovnicească mai intensă, un început nou pentru a face mai mult bine, pentru a fi mai iertători, mai râvnitori, mai doritori de Dumnezeu și de fapte bune. De aceea, noi avem nevoie de ajutorul lui Dumnezeu ca să sfințim timpul. Sfințirea timpului nu se face doar printr-o crispare a voinței, ci printr-o cerere a ajutorului lui Dumnezeu. Nu putem face nimic bun fără ajutorul lui Dumnezeu, de aceea la început de an avem nevoie de rugăciune, după ce am mulțumit lui Dumnezeu pentru binefacerile primite în anul trecut și în primul rând pentru darul vieții, îi cerem ajutor și binecuvântare pentru Noul An. Îi cerem să binecuvânteze cununa anului în care am intrat. În felul acesta, rugăciunea de la miezul nopții sau de la trecerea dintre ani este una foarte ziditoare de suflet. Ea a început să prindă practică la noi mai ales când s-a serbat mileniul al doilea, la trecerea dintre anii 1999 spre 2000 și dinspre 2000 spre 2001. Această sfințire a timpului este subliniată prin rugăciunea de la miezul nopții, la trecerea dintre ani. Noi am avut Privegherea, Vecernie și Utrenie, ca pregătire pentru sărbătoarea mare a praznicului Tăierii împrejur cea după Trup a Mântuitorului Iisus Hristos’.

Preafericirea Sa a evidențiat atitudinea adevăratului creștin față de începerea Noului An: ‘Întrucât, de la o vreme încoace, mulți creștini uită de datoria de a sfinți timpul și petrec trecerea dintre ani ca un fel de sărbătoare excesiv de materialistă, mai mult la nivelul simțurilor decât la nivelul spiritului, a fost nevoie de o atitudine creștină față de Revelion. Cuvântul și practica provin din limba franceză și înseamnă să ne trezim, să priveghem, nefiind vorba de o priveghere de rugăciune. Adevărata atitudine creștină este aceea că și atunci când ne bucurăm trebuie să avem în vedere faptul că mai întâi lucrul tău să-l începi cu Dumnezeu. De aceea, creștinul adevărat nu așteaptă Revelionul doar ca să mănânce și să bea, ci mai întâi aduce mulțumire lui Dumnezeu pentru anul care a trecut și cere ajutorul Lui pentru anul în care intrăm’.

În finalul cuvântului Său, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a arătat importanța calendarului Bisericii Ortodoxe Române și a Ceaslovului pentru sfințirea timpului de către fiecare creștin: ‘Să ne ajute Bunul Dumnezeu ca să sfințim timpul și să simțim bucuria prezenței lui Hristos, Împăratul Veacurilor, în fiecare ceas al vieții noastre, în fiecare zi și în fiecare lună, după cum ne arată și calendarul Bisericii Ortodoxe. Ecranul prin care noi privim Împărăția Cerurilor este calendarul. În calendar vedem, în fiecare zi, unul sau mai mulți sfinți sau sărbători ale Mântuitorului și ale Maicii Domnului. Prin această învățăm de la sfinți cum să trăim timpul vieții noastre pe pământ, cu gândul la Hristos, împlinind voia Lui, în rugăciune și fapte bune. Deci, Ceaslovul și calendarul sunt pentru noi cei doi mari dascăli ai sfințirii timpului’.

Comentarii Facebook


Știri recente