Anul Nou la Catedrala arhiepiscopală Sfânta Treime din Arad

În ultima duminică a anului care a trecut, Înalt Preasfințitul Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a efectuat o vizită pastorală în Parohia Sântana I din cadrul Protopopiatului Arad, păstorită de către părintele Eftimie Dobrean. În biserica parohială purtând hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, chiriarhul a oficiat Sfânta Liturghie arhierească înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în prezența enoriașilor. La momentul cuvenit, Înalt Preasfinția Sa a adresat un cuvânt de învățătură cu titlul „Ecoul colindelor”.

În noaptea dintre ani, IPS Timotei s-a aflat în mijlocul clerului și credincioșilor prezenți în număr mare la Catedrala arhiepiscopală „Sfânta Treime” din Arad, informează Ziarul Lumina, Ediția de Banat.

Respectând hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, a oficiat Slujba la trecerea dintre ani, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, Înalt Preasfințitul Arhiepiscop Timotei a săvârșit slujba Acatistului Domnului nostru Iisus Hristos urmată de rugăciunile de mulțumire. Înalt Preasfinția Sa a ținut să-i felicite pe cei prezenți pentru intrarea în noul an cu îndemn la rugăciune pentru îndreptarea celor greșite și pentru dobândirea celor de folos.

În ziua de Anul Nou, IPS Arhiepiscop Timotei a oficiat Liturghia Sfântului Vasile cel Mare la Catedrala arhiepiscopală „Sfânta Treime” din orașul de reședință. În cuvântul adresat credincioșilor, sub titlul „Făptura cea nouă”, după Galateni 6, a lămurit însemnătatea praznicului în contextul citirilor biblice (Coloseni 2, Luca 2), în Vechiul Testament, semn al legăturii omului cu Dumnezeu, iar pentru Noul Testament, prefigurarea Botezului în numele lui Iisus Hristos Domnul, subliniind că la un astfel de moment se punea și numele pruncului, fapt care are o semnificație legată de existența celui ce îl poartă; de exemplu, Sfântul Vasile cel Mare, pomenit în această zi, are ca nume tâlcuirea de „împărat”, amintind astfel slava Împărăției lui Dumnezeu. „Înnoirea anului civil coincizând nu întâmplător cu praznicul primește o pecete bisericească îndreptând viața spre împlinirea planului lui Dumnezeu pentru lumea întreagă. Nu actul ritual al circumciziunii după Lege, ci făptura cea nouă cu harul lui Dumnezeu este hotărâtoare pentru mântuirea care cere conlucrarea creștinului spre tot binele”, a spus Înalt Preasfinția Sa.

În seara zilei, la reședința chiriarhală a avut loc îndătinata recepție de Anul Nou, oferită de către Înalt Preasfințitul Timotei preoților și credincioșilor. În cadrul recepției, părintele Teodor Faur, consilier economic la Centrul eparhial, a prezentat un bilanț al activității eparhiale sub îndrumarea chiriarhului, la care IPS Timotei a răspuns cu cuvinte de felicitare pentru toți ostenitorii și cu îndemnul reluării și perpetuării, la parohii în mod special, al bunului obicei de a prezenta în ziua de Anul Nou în fața păstoriților un bilanț sintetic al activităților din parohie.

Comentarii Facebook


Știri recente