Aniversare în Episcopia Sloboziei și Călărașilor

Anul acesta se împlinesc 20 de ani de la înființarea Episcopiei Sloboziei și Călărașilor și de la instalarea primului ierarh. Cu acest prilej, Centrul eparhial organizează un program de evenimente religioase și culturale menit să împrospăteze sentimentul apartenenței eclesiale în inima credincioșilor din cele două județe ale Câmpiei Bărăganului.

Programul aniversar propus de Sectorul cultural al Episcopiei Sloboziei și Călărașilor vizează, potrivit Ziarul Lumina, următoarele obiective: propovăduirea învățăturii Bisericii cu privire la noțiunile fundamentale legate de identitatea proprie: ierarh, eparhie, preot/monah, parohie/mănăstire, enoriaș/fiu duhovnicesc; prezentarea istoriei eparhiei unui număr cât mai mare de credincioși și a activității Episcopiei Sloboziei și Călărașilor în cele două decenii de existență; raportul de comuniune liturgică, dogmatică și spirituală cu întreaga Patriarhie Română; cunoașterea și înțelegerea drepturilor și a îndatoririlor ce decurg din statutul de enoriași ai unei parohii și de fii ai eparhiei; promovarea proiectelor episcopiei și a posibilităților pe care participanții la manifestări le au de a susține aceste proiecte; întărirea legăturilor Episcopiei Sloboziei și Călărașilor cu instituțiile administrative și culturale din cuprinsul său.

Activitățile prevăzute în proiect vor fi abordate sub aspect religios-duhovnicesc, cultural-editorialistic și mediatic. Sub aspect editorialistic, cea mai importantă activitate va fi realizarea și tipărirea Monografiei Episcopiei Sloboziei și Călărașilor și a parohiilor aflate în jurisdicția acesteia. De asemenea, vor fi tipărite monografiile celor șase protopopiate din cadrul eparhiei și a unor parohii mai importante.

Vor fi organizate 13 concerte și spectacole aniversare, 8 expoziții de icoane, obiecte bisericești, ouă încondeiate și fotografie; 9 simpozioane, conferințe și sesiuni de informare.

În plan religios-duhovnicesc, sunt planificate evenimente precum: sfințirea picturii Catedralei episcopale „Înălțarea Domnului”; sfințirea picturii Catedralei „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Urziceni; târnosirea bisericilor din parohiile Amara II și Traian II (Protopopiatul Sloboziei), „Sfântul Nicolae” – Urziceni (Protopopiatul Urziceni), Măgureni – Săndulița și Solacolu (Protopopiatul Lehliu); resfințirea bisericilor din parohiile „Sfântul Nicolae” – Oltenița și Odaia Vlădichii (Protopopiatul Oltenița), sfințirea sediului Protopopiatului Fetești; sfințirea centrelor sociale de la parohiile „Nașterea Maicii Domnului” Slobozia și Munteni Buzău II (Protopopiatul Slobozia), Belciugatele și Gostilele (Protopopiatul Lehliu).

Anul aniversar va fi celebrat în plan catehetic prin organizarea de concursuri de cunoștințe catehetice și de creație artistică pentru tineri; programe catehetice despre ierarhia bisericească la nivelul parohiilor; 6 cercuri catehetice la nivel de protopopiat despre istoria eparhiei; tabere catehetice pentru copiii din Ialomița și Călărași, premiați la diferitele concursuri dedicate lor (etapele finale); seri catehetice în Catedrala „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Urziceni; pelerinaje pentru copii și tineri organizate de fiecare protopopiat.

Comentarii Facebook


Știri recente