An Comemorativ 2017. PS Iustin: Patriarhul Justinian a fost un apărător al Ortodoxiei

Patriarhul Justinian a fost unificator al credinţei, creator al jurisdicţiei bisericeşti, apărător al Ortodoxiei și un organizator al învăţământului teologic. A fost un Patriarh mare. A fost Patriarhul acelor vremuri, a spus Preasfinţitul Părinte Iustin în data de 10 octombrie 2017.

Episcopul Maramureşului şi Sătmarului a prezidat conferinţa preoţească de toamnă. Evenimentul a avut loc la Biserica Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir din municipiul Carei.

La conferinţă au participat peste 200 de preoţi din Protopopiatele Satu Mare, Oaş şi Carei, însoţiţi de cei trei protoiereii: Pr.Ioan Socolan de Satu Mare, Pr. Marcel Malanca de Oaş şi Pr. Florian Mocan de Carei, informează Andrei Fărcaş.

Tema conferinţelor din această toamnă, la care iau parte toţi preoţii din Episcopie, este dedicată comemorării Patriarhului Justinian şi apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului.

În debutul manifestării  a fost oficiată Sfânta Liturghie, urmată de slujba de Te-Deum. După acest moment au avut loc lucrările conferinței.

În deschiderea ședinței, Preasfinţitul Părinte Episcop Justin a evidențiat importanța activității desfășurate de Patriarhul Justinian în timpul comunismului.

Despre viaţa Patriarhului Justinian Marina a vorbit și părintele Vasile Augustin, vicar administrativ, care a spus că Patriarhul Justinian rămâne unul din cei mai mari întâistătători ai Bisericii Ortodoxe Române, meritul lui fiind acela că a menţinut vie Biserica Ortodoxă Română în vremuri tulburi.

La rândul său, arhimandritul Gavriil Burzo, ctitor şi slujitor al Mănăstirii Suciu de Sus – Breaza, a vorbit despre viaţa îndurată în închisorile comuniste. El a fost încarcerat pentru simplul motiv că a întocmit un tabel cu credincioşii care îl susţineau pe preotul Florea Mureşanu. Aceștia cereau să revină în parohie, după ce fusese arestat pentru a doua oară de securitate şi aruncat în închisorile de exterminare.

La final, trei preoţi pensionari au primit Gramata Episcopală. Este vorba de preoţii Gheorghe Alexandru Chiş din Satu Mare, Nicolae Ghic şi Ioan Iluţan din Protopopiatul Carei.

Conferinţele preoţeşti de toamnă şi primăvară au devenit tradiţie în Episcopia Maramureşului şi Sătmarului odată cu reactivarea ei după 1989. În cadrul acestora  se dezbat subiecte de mare interes pentru întreg personalul clerical.

Foto credit: Episcopia Maramureșului și Sătmarului

Comentarii Facebook


Știri recente