Ambasadorul Elveției, impresionat de calitatea serviciilor de îngrijiri paliative la „Sf. Nectarie”

În urma vizitei de miercuri, 15 ianuarie 2020, la Centrul de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie” al Arhiepiscopiei Bucureștilor, Ambasadorul Elveției a rămas impresionat de calitatea serviciilor de care se bucură pacienții.

Ambasada Elveției a contribuit în urmă cu opt ani la înființarea acestui centru și se va implica și în viitor, a precizat Excelența Sa Arthur Mattli.

„Am fost impresionat de calitatea înaltă a serviciilor acestui centru, fapt care demonstrează cât de necesar și important a fost acest proiect deja implementat. Cred că avem nevoie de mai multe astfel de centre în România”, a spus Arthur Mattli.

Ambasadorul Elveției la București a purtat discuții cu Directorul Adriana Căruntu referitoare la mai multe proiecte ale centrului. Adriana Căruntu a semnalat că în prezent centrul are o cerere dublă care nu poate fi preluată.

„Colaborarea va continua, urmând ca în viitor să oferim o a doua contribuție financiară pentru România. Vor urma discuțiile cu Guvernul României. Sănătatea este un domeniu important și vom investi în acest aspect”, a adăugat ambasadorul.


Sursă Foto: Facebook / Centrul De Ingrijiri Paliative Sf. Nectarie – Bucuresti

Comentarii Facebook


Știri recente

ASCOR Chișinău și-a reluat activitatea

După mai mulți ani de întrerupere, filiala din Chișinău a Asociației Studenților Creștini Ortodocși Români (ASCOR) își reia activitatea. Evenimentul a fost marcat în cadru solemn, duminică, la sediul Mitropoliei Basarabiei. Manifestarea a fost organizată cu…