Biserica de lemn din satul Oncești, parte a Muzeului Satului Maramureșean, a fost restaurată și repusă în circuitul turistic. Finalizarea proiectului a fost susținută de Fondul Ambasadorial de Conservare a Obiectivelor Culturale al Ambasadei SUA în România.
Proiectul cultural a fost anunțat miercuri printr-un eveniment la care au participat membri ai administrației muzeului, autorități locale și delegați ai Ambasadei SUA.
„Biserica a fost construită la începutul secolului al XVII-lea, a rezistat bine timpului, iar lucrările recent efectuate o vor repune în valoare”, a declarat Mirela Ana Barz, directorul Muzeului Satului Maramureșean, pentru Agerpres.
Investiția făcută de Ambasada SUA subliniază necesitatea protejării patrimoniului maramureșan și rolul esențial în conturarea identității regiunii.
„Evenimentul de astăzi nu este doar despre un monument restaurat frumos – este despre reafirmarea valorilor care ghidează Statele Unite și inspiră activitatea noastră de diplomație publică în întreaga lume și aici, în România”, a declarat Alys Spensley, consilier pentru Afaceri Publice al Ambasadei SUA.
Lăcașul de cult a fost construit în secolul al XVI-lea.
Foto credit: Muzeul Maramureșean / Varga Mark





