Alaiul colindătorilor pe străzile Caransebeșului

Tradiționalul Alai al colindătorilor a plecat duminică, 20 decembrie, să vestească Nașterea Domnului pe străzile Caransebeșului. Procesiunea a numărat mai bine de 650 de persoane, ce au pornit de la Reședința Episcopală și au ajuns la Catedrala „Învierea Domnului”. Colindătorii au fost conduși de Fanfara din Parohia Răcășdia, Protopopiatul Moldova Nouă, care a susținut un concert de colinde pe esplanada Catedralei Episcopale. Membrii Fanfarei au fost răsplătiți apoi cu daruri de Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului.

În continuare cetele de colindători îmbrăcați în haine populare, veniți din toată Eparhia și nu numai, au intrat în Catedrala Episcopală, unde au susținut un concert. Invitatul de seamă din acest an a fost Corul Seminarului Teologic „Sfântul Simeon Ștefan” din Alba Iulia, care a dat și răspunsurile la Sfânta Liturghie în Catedrala episcopală din duminica aceasta.

Pe soleea Catedralei a urcat și corul Mănăstirii Nera din județul Caraș-Severin, care a primit din partea ierarhului Diploma de onoare „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”. Corul Mănăstirii Nera este câștigătorul de anul acesta al concursului național „Lăudați pe Domnul”.

Pe lângă invitații speciali, grupurile corale care au adus vestea cea bună a Nașterii Domnului la Alaiul colindătorilor de anul acesta au fost: Corul de copii al Parohiei „Sfântul Dimitrie din Caransebeș, Corul de copii din Bozovici, Corul „Armonia” al Parohiei „Sfântul Nicolae” din Bocșa, Corul Parohiei „Schimbarea la Față” din Reșița, Corul Parohiei „Adormirea Maicii Domnului” din Reșița, Corul „Gheorghe Dobreanu” și „Ioan Teodorovici” din Caransebeș, Corul Parohiei Glimboca, Corul Parohiei Armeniș, Grupul coral „Grănicerii Văii Bistrei” ai Parohiei Voislova, Grupul de colindători al Parohiei Rugi, Grupul de colindători al Parohiei Borlova, Grupul de colindători al Parohiei Mâtnicu Mare, Grupul de colindători al Parohiei Copăcele, Grupul de colindători al Parohiei Zorile, Corul Protopopiatului din Caransebeș, Corul Catedralei episcopale „Învierea Domnului” din Caransebeș, Corul „Tibiscum” al Secției de Teologie Ortodoxă Didactică din cadrul Universităţii „Eftimie Murgu” din Reşiţa, Corul Episcopiei Caransebeșului.

La final, toți participanții au primit din partea ierarhului iconițe și calendare și din partea lui Moș Crăciun daruri.

(Articol realizat de Diac. Pavel Canea)

Comentarii Facebook


Știri recente