Ajunul Bobotezei la Mănăstirea Vasiova

Marţi, 05 ianuarie 2015, în ajunul Praznicului Bobotezei, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, s-a aflat în mijlocul obştii monahale şi a credincioşilor de la Mănăstirea Sfântul Ilie de la Izvor Vasiova, din județul Caraș-Severin. Cu acest prilej, chiriarhul înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare, unită cu Vecernia Praznicului, în paraclisul de iarnă al mănăstirii, după cum ne-au precizat Diac. Pavel Canea şi Darius Herea.

După Sfânta Liturghie, ierarhul, preoţii şi obştea monahală alături de credincioşi, au pornit în procesiune la izvorul de lângă mănăstire, unde s-a săvârşit Sfinţirea cea Mare a Apei. La final, Preasfințitul Părinte Lucian a binecuvântat pe toţi credincioşii prezenţi cu aghiasma mare şi a împărţit iconiţe cu Botezul Domnului.

„Ne-am bucurat că în acest an Dumnezeu a rânduit să avem un timp favorabil și astfel am putut ieși împreună cu preoții și toți credincioșii la izvorul cu apă tămăduitoare. Mulțumim lui Dumnezeu că am săvârșit și Sfânta Liturghie astăzi, în această zi de post și rugăciune, iar prin această osteneală duhovnicească credem că vom fi pregătiți să întâmpinăm așa cum se cuvine Praznicul Arătării Domnului. Îi felicităm pe toți cei care se implică la această sfântă mănăstire, pe ctitori și binefăcători, iar obștii acestui așezământ monahal îi dorim bucurie, sănătate, întru toate bună sporire și să mențină în acest loc sfânt și binecuvântat, candela credinței și a rugăciunii mereu aprinsă”, a subliniat Preasfințitul Părinte Lucian.

În prezent, Mănăstirea Vasiova este îndrumată de monahia Varvara Sântiuan, care împreună cu duhovnicul Ion Petrică şi cu celelalte vieţuitoare se ostenesc cu grădinăritul, apicultura, ateliere de pictură şi croitorie, această mănăstire fiind o oază de spiritualitate şi duhovnicie în Episcopia Caransebeşului. O evlavie deosebită acordată de pelerini şi închinători Mănăstirii Vasiova, care se mai numeşte Mănăstirea Sfântul Ilie de la Izvor, se datorează existenţei aici a unui izvor de apă cu puteri miraculoase.

Comentarii Facebook


Știri recente