Marile lucrări ale Aghesmei Mari. Când și cum se consumă

Agheasma Mare, obținută la Bobotează prin dubla invocare a Sfintei Treimi, este „o mare binecuvântare pentru Biserică”, conform Patriarhului Daniel.

Când și cum se ia Agheasma Mare

Potrivit Anuarului liturgic și tipiconal 2024, Agheasma Mare poate fi consumată în perioada 5-14 ianuarie, cât durează de fapt praznicul Botezului Domnului. Anul acesta se ia până duminică inclusiv, când este odovania (încheierea praznicului).

La recomandarea duhovnicului, se poate lua Agheasmă Mare și în restul anului, în situații speciale. Agheasma mare se consumă pe nemâncate, înaintea anafurei, iar atunci când credinciosul se împărtășește, după aceasta.

Marile lucrări ale Aghesmei Mari

Prin gustarea Aghesmei Mari și stropirea cu ea se obțin trei lucrări mari. Ea este sfințitoare, vindecătoare și eliberatoare:

„Prin gustarea acestei ape sfințite astăzi se sfințesc sufletul și trupul, se sfințesc casa, gospodăria și grădina, se sfințesc natura omului și natura înconjurătoare puse sub protecția și binecuvântarea Preasfintei Treimi”, a explicat sâmbătă Părintele Patriarh.

„Agheasma Mare este vinde­cătoare de boli sufletești și trupești și vinde­cătoare de patimi grele. Atunci când oamenii au patimi grele și nu sunt dezlegați de către duhovnic, nu li se dăruiește Împărtășania, dar li se oferă, ca o mângâiere, Agheasma Mare sfințită astăzi”.

„Agheasma Mare se dă pentru alungarea duhurilor rele și pentru ieșirea din situații dificile. Când se trece prin necazuri și încercări, se folosește Agheasma Mare ca ajutor, întărire în credință și spor în rugăciune”.

Recomandarea unui sfânt doctor

În contextul Anului omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor, amintim că apa sfințită luată cu credință este medicament pentru cei aflați în suferință.

„Beţi agheasmă cât mai des posibil. Este cel mai bun și cel mai eficient medicament. Spun asta nu în calitate de episcop, ci ca doctor, din experiența mea în medicină”, este sfatul oferit de Sfântul Luca al Crimeii.

Sfințirea Mare a apei este o slujbă unică care se oficiază numai la Bobotează sau în ajunul praznicului. Sfințirea este deosebită pentru că nu se invocă doar de trei ori pogorârea Duhului Sfânt pentru sfințirea apei, ci de două ori câte trei, procedură numită teologic și dublă epicleză.

Foto credit: Basilica.ro / Raluca-Emanuela Ene

Comentarii Facebook


Știri recente