Adunarea Eparhială a Arhiepiscopiei Timișoarei

Membrii Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Timișoarei s-au reunit în ședință de lucru. În deschidere, în biserica din incinta reședinței mitropolitane a fost oficiat un Te Deum. Întrunirea s-a desfășurat în sala de festivități a Centrului eparhial, sub președinția Preasfințitului Părinte Paisie Lugojeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei. Ierarhul a apreciat în cuvântul său buna colaborare dintre Arhiepiscopie și principalele instituții locale și județene, informează TRINITAS TV.

„Vă aducem mulțumiri pentru activitatea și sprijinul pe care ni-l oferiți pe plan bisericesc. De asemenea, pentru sprijinul pe care l-am primit din partea oficialităților locale și centrale și poate că o parte din activitățile prezentate aici face o imagine despre prezența noastră în societate și despre colaborarea noastră deplină între organismele locale, Primărie și Mitropolia Banatului”, a spus PS Părinte Paisie Lugojeanul.

În cadrul ședinței a fost prezentat raportul general de activitate pe anul 2012.

La întrunire au fost invitați să participe reprezentanți ai autorităților locale și județene, precum și oficialități din partea instituțiilor de cultură din orașul de pe Bega.

Cu acest prilej, reprezentanții fundațiilor, asociațiilor, organizațiilor și diferitelor instituții din eparhie, inclusiv stareții, au discutat pe marginea raportului prezentat și au formulat o serie de propuneri pentru acest an, necesare intensificării vieții bisericești.

Comentarii Facebook


Știri recente