Adunarea eparhială a Arhiepiscopiei Iașilor

În Sala „Dr. Iustin Moisescu” a Centrului eparhial Iași va avea loc mâine Adunarea eparhială a Arhiepiscopiei Iașilor. Întâlnirea va fi prezidată de Înalt Preasfințitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, și va fi precedată de Sfânta Liturghie și de slujba Te Deumului, informează „Ziarul Lumina”.

După cum a relatat pr. Marian Timofte, consilier al Sectorului administrativ bisericesc al Arhiepiscopiei Iașilor, în cadrul adunării vor fi prezentate rapoartele de activitate pentru fiecare sector al Centrului eparhial Iași. „Dările de seamă vor fi acceptate și asumate de membrii Adunării eparhiale a Arhiepiscopiei Iașilor pe procesele-verbale care se întocmesc la fiecare sector în parte. Apoi se vor face propunerile pentru anul 2013, care sunt legate de proiectele pe care le-au fixat sectoarele Centrului eparhial Iași.

În cadrul Sectorului administrativ bisericesc ne-am propus să realizăm o centralizare la nivelul Arhiepiscopiei Iașilor a planurilor parcelării tuturor cimitirelor. Un proiect de o amploare deosebită anul acesta va fi în legătură cu lucrările de reabilitare a ansamblului mitropolitan”, a spus pr. Marian Timofte. În cadrul întâlnirii vor fi constituite cinci comisii în care s-au grupat câte două sau trei sectoare: comisia administrativ-bisericească (Cancelaria eparhială, Sectorul administrativ-bisericesc și Sectorul exarhat), comisia culturală și educațională (Sectorul cultural și Sectorul învățământ), comisia economică, bugetară și patrimonială, comisia organizatorică, juridică și de validare și comisia social-filantropică. Adunarea eparhială reprezintă forul cel mai înalt la nivelul fiecărei eparhii, fiind convocată și prezidată de chiriarhul eparhiei. Din Adunarea eparhială fac parte clerici (o treime) și mireni (două treimi) care au fost aleși pentru un mandat de patru ani.

Comentarii Facebook


Știri recente