Adunare Eparhială la Câmpulung Muscel

La Câmpulung Muscel s-au ținut joia aceasta lucrările Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului.

Ședința a fost precedată de o slujbă de Te Deum oficiată în biserica Mănăstirii Negru Vodă din oraș, și de un parastas pentru fosta realizatoare de emisiuni folclorice Marioara Murărescu.

Întrunirea s-a ținut la sediul Protoieriei, lucrările fiind prezidate de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic.

„Timpul mântuirii noastre să ne fie nouă de folos anul aceasta cum ne-a fost şi în anul 2014 cu binecuvântarea lui Dumnezeu de sănătate, muncă, dragoste, responsabilitate şi de rugăciunile pe care le-am făcut. Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru anul 2014, pentru toate realizările care au fost şi pentru toate binecuvântările date”, a mărturisit ÎPS Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului.

Membrii Adunării Eparhiale au vizionat un film realizat de Departamentul Mass-Media al Arhiepiscopiei în cadrul căruia au fost prezentate cele mai importante activități organizate în anul 2014 de sectoarele Centrului eparhial.

În cadrul ședinței au fost trasate și obiectivele principale ale activității eparhiale pentru anul 2015.

Comentarii Facebook


Știri recente