Adormirea Maicii Domnului în Eparhia Aradului. Mii de credincioși au participat la procesiunea Drumul Crucii de la Mănăstirea Hodoș-Bodrog (FOTO)

Arhiepiscopul Aradului a participat în zilele de 14 și 15 august 2017 la manifestările religioase dedicate Adormirii Maicii Domnului de la Mănăstirile Hodoș-Bodrog și Arad-Gai. IPS Timotei a prezidat în 15 august lucrările Cercului misionar din Parohia Firiteaz.

Mii de credincioși au participat în ajunul sărbătorii la slujba de priveghere și la Procesiunea Drumul Crucii de la Mănăstirea Hodoș-Bodrog. Cei prezenți au avut ocazia de a cinsti icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului din tezaurul așezământului monahal.

Din soborul slujitor au făcut parte Protos. Grigorie Timiş, stareţul mănăstirii, Arhim. Nestor Iovan, Protos. Iustin Popovici, consilier cultural al Eparhiei, și alți clerici.

Ierarhul și-a intitulat cuvântul rostit Maica Domnului şi Calea Sfintei Cruci. Înaltpreasfinția Sa a subliniat viaţa jertfelnică a Sfintei Fecioare în ascultarea faţă de Mântuitorul Hristos. Ierarhul a motivat totodată, liturgic şi doctrinar, practica străveche a Drumului Crucii, care are loc în ajunul praznicului Adormirii Maicii Domnului la Mănăstirea Hodoş-Bodrog.

Pelerinajul Drumul Crucii se desfășoară pe drumul de la mănăstire spre satul Bodrogul Nou, unde au fost amplasate 14 troițe. În dreptul fiecăreia se citesc pericope evanghelice, rugăciuni, se intonează imne religioase și se rostesc cuvinte de învățătură.

În continuare, Chiriarhul a participat la slujba de Priveghere de la Mănăstirea Arad-Gai, unde a vorbit creștinilor despre Prohodul Maicii Domnului, alcătuire imnografică după modelul celui închinat Mântuitorului. Slujba Prohodului a fost oficiată de IPS Timotei în Catedrala arhiepiscopală din Arad.

În ziua praznicului, Arhiepiscopul Aradului a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea Hodoş-Bodrog. În cuvântul rostit, intitulat Împărăteasa cerului, ierarhul a explicat numele şi numirile Maicii Domnului.

La finalul slujbei, Părintele stareţ Grigorie Timiş a mulţumit chiriahului pentru purtarea de grijă pe care o arată faţă de obştea mănăstirii.

În după amiaza zilei, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei a vizitat Parohia Firiteaz, Protopopiatul Arad, dând răspuns invitaţiei Pr. paroh Vlad Sergiu Sandu. Ierarhul a prezidat întâlnirea cercului pastoral, a binecuvântat o troiță și lucrările efectuate la biserica parohială.

Mai multe detalii pe site-ul Eparhiei Aradului.

Comentarii Facebook


Știri recente