Actualitatea învățăturii Sfinților Trei Ierarhi a fost dezbătută într-un simpozion studențesc la Galați

Departamentul de Teologie al Universității „Dunărea de Jos” din Galați a organizat miercuri cea de-a 23-a ediție a simpozionului studențesc dedicat Sfinților Trei Ierarhi.

La eveniment a participat Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos.

Simpozionul a reunit cadre didactice de la Facultatea de Istorie, Filosofie și Teologie, masteranzi, studenți, oameni de cultură și preoți.

Invitații au susținut prelegeri pe teme teologice inspirate din opera și gândirea Sfinților Trei Ierarhi.

Familia

Înaltpreasfințitul Părinte Casian a subliniat importanța Sfinților Trei Ierarhi ca modele actuale pentru familia și educația creștină.

„Persoana umană se defineşte atunci când ea este într-o legătură cu o altă persoană şi aceasta se realizează la diferite niveluri. Nivelul de bază, care este şi cel mai important, este nivelul familial”, a spus Arhiepiscopul Dunării de Jos.

„Familia este, fără îndoială, temelia, argumentul şi scutul comunicării interpersonale”.

Sesiunea de comunicări s-a încheiat cu un moment muzical susținut de un grup de elevi de la Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” din Galați.

Foto credit: Facebook / Arhiepiscopia Dunării de Jos


Știri recente