Activități social-caritative în Arhiepiscopia Râmnicului

Parohia „Sfântul Ioan Botezătorul” în parteneriat cu Seminarul Teologic „Sfântul Nicolae” din Râmnicu Vâlcea au continuat seria activităților sociale pe care le desfășoară în spitalele și centrele de îngrijire din județul Vâlcea. Vineri, 1 noiembrie 2013, organizatorii acestei activități împreună cu voluntari ai parohiei i-au vizitat pe copiii de la Centrul Pinochio din Băbeni și Spitalul de Psihiatrie Drăgoești oferind haine, alimente, iconițe și cărți de rugăciune, potrivit arhiram.ro

„Vizitele la centrele de îngrijire reprezintă un semn de solidaritate pentru cei care, din diferite motive, nu au posibilitatea să fie prezenți în mijlocul familiilor lor. Este important pentru ei ca din când în când să le arătăm că nu sunt abandonați, ci că se împărtășesc din iubirea împărtășită a Preamilostivului Dumnezeu. Ceea ce ne bucură este faptul că nu doar colectăm alimente, îmbrăcăminte și celelalte lucruri, ci reușim să implicăm și pe cei care fac aceste acte de milostenie în viața centrelor sociale și în felul acesta trăim sentimentul și bucuria împreunei participări și lucrări. Rolul voluntarilor nu este doar de a ajuta la împărțirea bunurilor întrucât constatăm că prin prezența lor stabilesc o bună comunicare cu aproape toți cei din centru, iar aceasta este de fapt o stare de comuniune și de asumare a suferinței celuilalt. Mulțumim tuturor celor care sprijină și se implică în activitățile pe care le desfășurăm, pentru că în felul acesta reușim să devenim o prezență constantă în mijlocul celor aflați în suferință și nu doar la momentele festive”, a precizat Pr. Prof. Dr. Nicolae Proteasa.

Comentarii Facebook


Știri recente