Activitatea Casei de Ajutor Reciproc stă sub semnul responsabilităţii: PS Timotei Prahoveanul

„Activitatea Casei de Ajutor Reciproc stă sub semnul responsabilităţii, râvnei în lucrare şi perseverenţei. Este foarte important să înţelegem strigătul de ajutor al sărmanilor, al orfanilor şi al celorlalte persoane care se află în nevoi”, a spus Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul în plenul şedinţei Adunării Generale a Casei de Ajutor Reciproc a clericilor şi salariaţilor bisericeşti din Arhi­episcopia Bucureştilor.

Întrunirea a avut loc joi, 4 martie, la Palatul Patriarhiei. A fost prezentată activitatea asociaţiei din anul 2020, au fost discutate propunerile pentru anul în curs şi au fost votate modificări ale statutului de organizare şi funcţionare al instituţiei.

Şedinţa a fost prezidată de Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul. Foto credit: Basilica.ro/Mircea Florescu

Valoarea totală a ajutoarelor sociale oferite anul trecut a fost de 52.750 de lei, informează Ziarul Lumina.

Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor a evidenţiat necesitatea şi importanţa întrajutorării în viaţa creştinilor şi a mulţumit consiliului director, din partea Patriarhului Daniel, pentru realizările din anul trecut.

Ierarhul a apreciat eforturile depuse pentru buna funcţionare a casei de ajutor reciproc a arhiepiscopiei.

„Înţelegem cât de greu este să fie schimbate lucrurile, cât de mult trebuie să trudească un om sau un consiliu pentru a pune pe un făgaş bun o astfel de lucrare”.

În cadrul şedinţei, Pr. Gheorghe Zaharia a fost reales preşedinte pentru o perioadă de cinci ani. Foto credit: Basilica.ro/Mircea Florescu

Casa de Ajutor Reciproc a Arhi­episcopiei Bucureştilor are în prezent 1.900 de membri activi, din cadrul a 26 de unităţi afiliate din Arhiepiscopia Bucureştilor, Episcopia Alexandriei şi Teleormanului şi Episcopia Giurgiului.

Asociaţia acordă împrumuturi rambursabile și ajutoare nerambursabile membrilor săi în cazuri de înmormântare, boală sau naș­tere de copii.

Despre optimizările demarate de-a lungul anilor a vorbit preşedintele asociaţiei, pr. Gheorghe Zaharia.

„Această asociaţie a luat fiinţă juridic în 2012 şi în fiecare an s-au adus tot felul de îmbunătăţiri care să vină cât mai în sprijinul membrilor. Mă refer la reducerea cât mai mult a dobânzilor, ridicarea plafonului de împrumut pentru membri; apoi există o contribuţie în caz de deces, îmbolnăvire, un ajutor la naştere, şi aici s-a luat în calcul majorarea acestor ajutoare. Deci, şi anul acesta putem spune că am încercat pe cât posibil să aşezăm lucrurile cât mai bine pentru folosul membrilor”, a declarat părintele Gheorghe Zaharia pentru Radio Trinitas.

Pe parcursul anului trecut au fost oferite 13 ajutoare de deces în valoare de 15.750 de lei, 48 de ajutoare în situații de boală în cumul de 23.500 de lei și 27 de ajutoare pentru nou-născuți, în valoare de 13.500 de lei. Foto credit: Mircea Florescu/Basilica.ro

Foto credit: Mircea Florescu/Basilica.ro

Comentarii Facebook


Știri recente