Acţiune social-filantropică organizată de copiii Parohiei Sfântul Nicolae – Tabacu din Bucureşti

Sâmbătă, 21 Martie 2015, copiii Parohiei Sfântul Nicolae – Tabacu din Bucureşti, s-au aflat în vizită la Azilul de bătrâni de la Mironeşti Jud. Giurgiu, atât pentru a le oferii persoanelor vârstnice, alături de adulţii din parohie, o masă caldă, cât şi a le aduce un zâmbet pe chipul cuprins de tristeţe.

„Aceşti copii nu sunt la prima lor vizită în acest loc, având în vedere faptul că, creştinii parohiei se îngrijesc lunar de persoanele vârstnice de la acest aşezământ, legându-se în timp legături sufleteşti trainice.

Pregătirea pentru această vizită s-a făcut din timp şi cu binecuvântarea Părintelui Paroh Ioan Vladimir Vlaicu, tinerii şi copiii parohiei au organizat, în data de 8 Martie 2015, Târgul de prăjituri cu iz de fapte bune, iar cu banii strânşi s-au putut cumpăra cele necesare desfăşurării acestei acţiuni.

Dumnezeu a lucrat prin mâinile acestor copii atât prin împărţirea de daruri oferite de aceştia cât şi prin îmbrăţişările dintre ei şi bunicii din Delta Neaşlovului.

La plecare, aşa cum obişnuim de fiecare dată când ne întoarcem acasă, ne oprim la Mănăstirea Comana pentru a-i mulţumi lui Dumnezeu că ne-a ajutat şi de această dată să mergem în vizită la prietenii noştri”, ne-a declarat Roxana Predoiu, coordonator grupa de copii din cadrul Parohiei Sf. Nicolae – Tabacu.

Comentarii Facebook


Știri recente