Acțiune social filantropică în Eparhia Devei și Hunedoarei

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Gurie în eparhia Devei și Hunedoarei s-a desfășurat, pe parcursul lunii februarie a anului 2014, o colectă de alimente și produse igienico-sanitare. Bunurile, colectate sub coordonarea P.C. Pr. Dumitru Diniș, consilier al Sectorul social-filantropic și misionar, au fost apoi donate unor instituții care se ocupă cu asistența socială, precum și unor persoane aflate în dificultăți materiale, după cum ne-a transmis pr. Mircea Mihuleț.

Astfel, din cele adunate prin contribuția credincioșilor și a preoților din Protopopiatul Deva, o parte a ajuns, în 5 martie 2014, la Centrul de Pedagogie Hunedoara și la Centrul pentru copii cu dizabilități Hunedoara, instituții aflate în subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Hunedoara.

În Episcopia Devei și Hunedoarei au loc astfel de colecte periodic, ele desfășurându-se sistematic după un program anunțat la începutul fiecărui an.


Știri recente

Coordonatorii Centrului de Presă Basilica despre misiunea jurnalistului creștin: Urmărește apropierea oamenilor de Dumnezeu

Coordonatorii departamentelor Centrului de Presă Basilica au transmis, pentru Basilica.ro, mesaje cu prilejul sărbătorii Sfintei Treimi, hramul instituției media a Patriarhiei Române. Responsabilitatea transmiterii adevărului Coordonatorul Biroului de Presă și Relații Publice al Patriarhiei Române,…