Acţiune social filantropică de Buna Vestire

Miercuri, 25 martie 2015, asistaţii sociali de la „Centrul pentru persoane vârstnice Bistriţa” şi „Centrul de îngrijire şi asistenţă Bistriţa” din comuna Costeşti, judeţul Vâlcea, au primit vizita unei delegații a Ligii „Femeilor Creştin Ortodoxe” Vâlcea care a donat peşte şi alimente de post necesare asigurării mesei de prânz pentru cei 104 beneficiari ai celor două centre, cu ocazia sărbătorii „Buna Vestire”.

Potrivit arhiram.ro, activitatea s-a desfăşurat în baza unui proiect al Ligii vâlcene, aflat în derulare de mai mulţi ani, intitulat „Cinstirea mamelor”. Anul acesta, organizaţia a revenit la cele două centre de la Bistriţa, spre a aduce beneficiarilor o bucurie în această mare zi de sărbătoare, cu sprijinul nemijlocit al membrelor.

Delegaţia Asociaţiei a fost întâmpinată de coordonatorul centrelor, doamna Daniela Coca, şi de administratorul acestora, doamna Mariana Persu, care au apreciat eforturile Ligii şi au mulţumit pentru produsele donate.

În săptămâna premergătoare „Bunei Vestiri” beneficiarii „Centrului de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihică Măciuca”, aflat în subordinea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vâlcea,au primit vizita reprezentanţilor Proiectului„Iubirea de aproapele meu”. Cu această ocazie au fost dăruite celor 94 de beneficiari ai centrului alimente, îmbrăcăminte și încălţăminte.

În cadrul întâlnirii, beneficiarii centrului s-au bucurat de un spectacol de muzică şi poezie realizat prin purtarea de grijă a organizatorilor – Zenovia Zamfir, Tatiana Mărcoianu, Nicu Cismaru, Gigi Poşircă și Paul Stănişor -, care au fost, la rândul lor, surprinşi de un recital de muzică interpretat de doi dintre asistaţii sociali.

*

Proiectul „Iubirea de aproapele meu”, al cărui iniţiator este doamna Zenovia Zamfir, are ca obiectiv principal vizitarea tuturor Centrelor de vârstnici din judeţul Vâlcea şi dăruirea de produse alimentare şi nealimentare asistaţilor sociali, în funcţie de necesităţi. Principalii parteneri sunt: Asociaţia Liga „Femeilor Creştine Ortodoxe” Vâlcea; Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul” Vâlcea, prin secţiile Împrumut Carte Adulţi, Sala de Lectură şiechipa română a proiectului european „Books like acting”; Societatea Culturală „Anton Pann”;Asociaţia „Zâmbete Colorate”; Direcţia Judeţeană de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vâlcea.

Comentarii Facebook


Știri recente