Acțiune filantropică la Ploiești

Protopopiatul Ploiești a oferit Spitalului Județean de Urgență din municipiu – Secția Buna Vestire, mai multe lenjerii de pat.

„Văzând că în instituțiile spitalicești este nevoie de instrumentar, cu modestele noastre posibilități, am dus și noi, preoții din Protoieria Ploiești, instrumentar. Am văzut că lenjeriile sunt așa cum sunt, am dus și noi la un spital, pentru început 50 seturi de cearceafuri pentru pat, pentru pătură și 50 fețe de pernă”, a spus părintele protoiereu Ștefan Mușat.

Protopopiatul Ploiești nu este la prima acțiuni de acest fel, iar părintele protoiereu Ștefan Mușat a precizat că în viitorul apropiat vor mai exista astfel de acțiuni filantropice: Acțiunea noastră nu se va opri aici. Deja am lansat apel și următorul lot de 100 seturi le vom duce la alt spital din Ploiești, care la rându-i are mare nevoie de acest ajutor”.

„Mulțumim celor care ne-au sprijinit și anticipat le mulțumim și celor care ne vor sprijini pentru următoarele acțiuni căci pe dătătorul de bună voie îl iubește Dumnezeu„, a precizat părintele protoiereu Ștefan Mușat.

Comentarii Facebook


Știri recente