Academicianul Eugen Simion s-a mutat la cele veșnice

Academicianul Eugen Simion, fost președinte al Academiei Române, s-a mutat la cele veșnice marți, 18 octombrie 2022.

Născut în 25 mai 1933 în Chiojdeanca, judeţul Prahova, într-o familie de moşneni cu ascendenţe transilvănene, viitorul academician a studiat la Liceul „Sfinţii Petru şi Pavel“ (ulterior „I.L. Caragiale“) din Ploieşti, instituție școlară care a dat 23 de membri ai Academiei Române.

A studiat Filologia la Universitatea din București în perioada 1952-1957 și a devenit doctor în Filologie al universității în 1969, cu teza E. Lovinescu – scepticul mântuit, sub conducerea ştiinţifică a criticului literar Şerban Cioculescu.

A debutat publicistic în 1960, cu articole de critică literară, și editorial cu volumul Proza lui Eminescu (1964), distins cu premiul de critică literară al Uniunii Scriitorilor.

Eugen  Simion a fost Președintele Academiei Române în perioada 1998-2006, iar după 2006 a condus Institutul de Istorie şi Teorie Literară „G. Călinescu“ al Academiei Române.

Opera sa de cercetare și exegeză literară a inclus studii despre literatura contemporană (Scriitori români de azi – vol. I-IV, apărute între 1974 și 1989), studiul speciei literare a jurnalului intim (Ficțiunea jurnalului intim – 2001, Genurile biograficului – 2002), aspecte ale operei lui Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Marin Preda, Emil Cioran și alții.

Printre proiectele editoriale majore coordonate se numără facsimilarea integrală a Manuscriselor Mihai Eminescu (38 vol., 2004-2009) și Colecţi Opere fundamentale, în format Pléiade (2000-prezent; 250 de volume în ediţie critică integrală a operei unor autori români).

Eugen Simion a fost membru în șapte societăți academice de peste hotare și a primit titlul de Doctor Honoris Causa de la șapte universități din țară și străinătate.

A fost decorat în anul 2000 de Președintele României cu Ordinul Naţional „Steaua României“ în grad de Mare cruce și a fost distins și cu Legiunea de Onoare a Franţei, în grad de Ofiţer, cea mai înaltă distincție franceză.

Citate celebre

Cultura continuă să rămână o şansă a omului, un spaţiu al libertăţii lui şi, dacă reţinem ceva din istorie, este faptul că sabia spiritualului învinge în cele din urmă.

Timpul trăirii, timpul mărturisirii. Jurnal parizian

Înainte de a fi criza economică, este o criză morală.

discurs la Academia Română, 12 decembrie 2018

Dacă atunci când chemi, nimic nu răspunde, nu înseamnă că lumea e goală.

Timpul trăirii, timpul mărturisirii. Jurnal parizian


Vezi și:

Sursa foto: Facebook / Academia Română

Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews

Comentarii Facebook


Știri recente