A treia ședință a Conferinței Permanente Religii, cultură, integrare, la Roma

Joi, 27 septembrie 2012, Preasfințitul Părinte Episcop Siluan a participat la cea de-a treia ședință a Conferinței Permanente „Religii, cultură și integrare”, inițiată de Ministerul pentru Cooperare Internațională și Integrare al Guvernului Italiei, după cum ne-a informat Departamentul de informare și mass media al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei.

La această ședință, alături de Ministrul pentru Cooperare Internațională și Integrare, Andreea Riccardi, a fost prezent Domnul Renato Balduzzi, Ministrul Sănătății.

În deschiderea întâlnirii, domnul Ministru Andreea Riccardi a subliniat că trebuie să se continue procesul de integrare în societatea italiană a emigranților, lucru care este atât în interesul lor cât și în interesul Statului Italian. Ministrul a remarcat că, în anul în curs, aproximativ 500.000 de emigranți au părăsit Italia, pentru a se îndrepta spre alte destinații, în condițiile în care emigrația are un important rol în creșterea economică.

În intervenția sa, Preasfințitul Siluan a subliniat necesitatea identificării unei soluții prin care să se poată semnala mai sistematic prezența preoților noștri pe lângă spitalele și clinicile din teritoriu care să permită prezența lor în spitale, acolo unde sunt prezenți credincioși ai Bisericii noastre. A mai subliniat disponibilitatea Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei pentru a transmite informații la credincioși cu privire la drepturile de asistență medicală și la modalitatea de a se bucura de ele. S-a mai subliniat disponibilitatea noastră pentru asistența spirituală a copiilor bolnavi ce vin din Romania în diferitele spitale și clinici din Italia, precum și a părinților lor. La final, Preasfințitul Siluan a exprimat disponibilitatea episcopiei noastre de a fi printre interlocutorii Statului Italian

în toate chestiunile de bioetică.

Tensiunea între drept, multi-culturalitate și multi-religiositate a fost primul aspect abordat de Ministrul Sănătății, Roberto Balduzzi. A continuat relatarea, prezentând situația sanitară din Italia și subliniind principul constituțional al laicității, ce recunoaște rolul și locul Bisericii Catolice dar, în același timp, acordă libertatea de manifestare tuturor cultelor religioase (laicitate pozitivă).

Libertatea persoanei în fața îngrijirii medicale (ce este obligatoriu și ce face obiectul unei alegeri din partea persoanei) sunt chestiuni ce se pot reglementa prin intermediul Intesei (înțelegerii) cu respectivul cult.

În final, domnul Ministru Andreea Riccardi a mulțumit pentru contribuțiile și propunerile participanților, reafirmând interesul ministerului pe care îl conduce de a continua întâlnirile cu reprezentanții cultelor, dorindu-se o permanentizare a acestora, pe diferitele teme de interes general și particular a diferitelor tradiții religioase.

Comentarii Facebook


Știri recente