Pelerinajul dedicat Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina a debutat joi seară la Mănăstirea Radu Vodă din Capitală.
La orele vecerniei racla cu moaștele Sfântului Nectarie și cea cu ale Sfântului Efrem au fost purtate în procesiune în jurul așezământului monahal, fiind așezate spre închinare.
Programul hramului de toamnă al mănăstirii se va derula pe parcursul a trei zile în care vor fi oficiate acatiste, Taina Sfântului Maslu, privegheri și pomeniri. Sfântul Nectarie este serbat în data de 9 noiembrie.
Programul detaliat poate fi consultat aici.
Sfinții Nectarie și Efrem
Mănăstirea Radu Vodă din Capitală deține în patrimoniul său fragmente din cinstitele moaște ale Sfinților tămăduitori Nectarie și Efrem cel Nou.
Zilnic, sute de pelerini trec pragul așezământului monahal pentru a se ruga celor doi sfinți să le ajute în viața cotidiană.
Sfântul Sinod al Biserici Ortodoxe Române a declarat 2024 ca Anul omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor și Anul comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți.
Mănăstirea Radu Vodă din București a fost întemeiată de domnitorul Alexandru al II-lea Mircea (1568-1577) şi de doamna sa, Ecaterina.
În 1595, în timpul unei scurte ocupații turcești, mănăstirea a fost distrusă până la temelii de otomani. A fost reconstruită de Domnitorul Radu Mihnea.
După comunism, a fost reînființată prin grija vrednicului de pomenire Patriarh Teoctist.
Un fragment din moaștele Sf. Ier. Nectarie au fost dăruite mănăstirii în 2002 de un ierarh grec.
Mai multe fotografii vor fi disponibile curând în secțiunea Foto.
Foto credit: Basilica.ro / Raluca-Emanuela Ene