A început asfaltarea drumului spre Mănăstirea Frăsinei

Drumul care leagă DN7 de Mănăstirea Frăsinei va fi asfaltat, după ce a trecut prin lucrări complexe de amenajare. Procesul de asfaltare a început marţi, a anunţat preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Vâlcea, Constantin Rădulescu. 

Drumul spre Athosul Românesc, aşa cum mai este numită Mănăstirea Frăsinei, porneşte din DN 7, traversează comuna Muereasca şi ajunge până în poarta mănăstirii. Se întinde pe o distanţă de 13,17 km.

Conform oficialului vâlcean, lucrarea a presupus lărgirea şi consolidarea platformei drumului cât şi amenajarea de ziduri de sprijin.

Prima etapă de asfaltare se desfăşoară pe o distanţă de 1,7 Km.

Totodată, se fac lucrări premergătoare pe încă 3 km, pentru ca, în final, să fie turnat primul strat de asfalt pe întreaga lungime, de 13,17 km.

Proiectul cuprinde şi reabilitarea a 10 poduri, amenajarea de rigole, podeţe şi accese către proprietăţi, a spus Constantin Rădulescu pentru Agerpres.

MĂNĂSTIRERA FRĂSINEI

Mănăstirea Frăsinei este una dintre cele mai cunoscute şi vizitate locuri din Vâlcea, fiind ctitoria Sfântului Calinic de la Cernica.

Este singurul aşezământ monahal din România unde femeile nu au acces, iar viaţa monahală se desfăşoară după rânduielile de la muntele Athos.

Hotărârea de a limita accesul femeilor în aşezământul monahal a fost adoptată de Sfântul Calinic, conform mărturiei scrise pe o piatră de hotar care se păstrează în muzeul lăcaşului de cult.

Mănăstirea Frăsinei se află în vecinătatea comunei Muereasca, județul Vâlcea.

Sursă foto: Realitatea.net

Comentarii Facebook


Știri recente

ASCOR Chișinău și-a reluat activitatea

După mai mulți ani de întrerupere, filiala din Chișinău a Asociației Studenților Creștini Ortodocși Români (ASCOR) își reia activitatea. Evenimentul a fost marcat în cadru solemn, duminică, la sediul Mitropoliei Basarabiei. Manifestarea a fost organizată cu…