Centrul Bisericesc din München: A fost sfințit altarul din Sala Crucilor

Trei ierarhi au sfințit duminică altarul din Sala Crucilor, situată la demisolul Bisericii mari a Centrului Bisericesc de la München – Aubing, Germania.

Slujba a fost oficiată de Mitropolitul Serafim al Germaniei împreună cu Episcopul Macarie al Europei de Nord și cu Episcopul-vicar Sofian Brașoveanul al Arhiepiscopiei Germaniei, Austriei și Luxemburgului. Li s-au alăturat în slujire clerici din întreaga mitropolie.

Sute de români din Germania au participat la eveniment, care a început cu Sfânta Liturghie și a continuat cu slujba de sfințire.

Pe tot parcursul zilei, credincioșii s-au putut închina la moaștele Sfinți Putneni Sila, Paisie și Natan, aduse sâmbătă de o delegație a Mănăstirii Sihăstria Putnei, condusă de Arhim. Nectarie Clinci, starețul sfântului așezământ.

Ziua de sfințire a fost aleasă pentru că tot într-o zi de 11 septembrie, din anul 2011, Părintele Patriarh Daniel a sfințit piatra de temelie a bisericii.

„Îl felicit pe Înaltpreasfințitul Părinte Sofian că a ales ca unul dintre ocrotitorii acestui sfânt locaș, târnosit acum, să fie Profetul Moise”, a spus Părintele Episcop Macarie.

Trei ierarhi au sfințit duminică, 11 septembrie 2022, altarul din Sala Crucilor, situată la demisolul Bisericii mari a Centrului Bisericesc de la München – Aubing, Germania. Foto: Centrul Bisericesc München

„Poate v-ați întrebat frățiile voastre de ce l-a ales pe Profetul Moise. Răspunsul l-am primit cu toții astăzi în dialogul nocturn dintre Mântuitorul Iisus Hristos și fariseul cel bun, Nicodim, când Însuși Domnul a spus că, precum Moise a înălțat șarpele de aramă pe lemn în pustie, tot astfel El Se va înălța. Se referea la înălțare pe Cruce. Așadar, Moise, alături de alți profeți și drepți ai Vechiul Testament au prefigurat Sfânta Cruce.”

Toți cei care erau mușcați de șarpe și priveau spre șarpele de aramă înălțat de Moise în pustie supraviețuiau, a mai amintit ierarhul.  „Așadar și noi să privim țintă la Mântuitorul Iisus Hristos, Care Și-a întins mâinile pe Cruce pentru a ne deschide brațele părintești din cer”, a mai spus părintele episcop.

Trei ierarhi au sfințit duminică, 11 septembrie 2022, altarul din Sala Crucilor, situată la demisolul Bisericii mari a Centrului Bisericesc de la München – Aubing, Germania. Foto: Centrul Bisericesc München

„Nu știu dacă noi l-am ales pe Sf. Proroc Moise sau el ne-a ales pe noi, ca să fie hram aici, jos. Totul a început de la aceste coloane cruciforme, care sunt și stâlpii portanți ai bisericii și pe care sunt înscrise cele 10 Porunci”, a explicat după slujbă Preasfințitul Părinte Sofian Brașoveanul.

„Și, având cele 10 Porunci scrise în română și pe verso în germană, pe care le vedeți și nu le vedeți cu așa evidență, pentru că ne-am gândit cu domnii arhitecți, am proiectat coloanele cruciforme, cu poruncile încrustate în suprafața stâlpilor cu gândul că Dumnezeu nu Se impune cu evidență cuiva, ci El Se lasă căutat, se lasă descoperit.”

Trei ierarhi au sfințit duminică, 11 septembrie 2022, altarul din Sala Crucilor, situată la demisolul Bisericii mari a Centrului Bisericesc de la München – Aubing, Germania. Foto: Centrul Bisericesc München

„De aceea, sunt multe astfel de elemente care se lasă descoperite, se lasă descifrate în tot ansamblul acesta, vrând să ne spună că spre Dumnezeu trebuie să mergem cu căutare, cu delicatețe, ca să-L găsim. Având cele 10 Porunci, am ajuns la gândul că Sf. Pror. Moise este destul de puțin avut în cinstire, în pomenire în Biserica noastră Ortodoxă și ne-am gândit să-l punem și ca hram al acestei Săli a Crucilor, care este destinată să fie sală parohială, sală comunitară multifuncțională, pentru întâlniri, pentru agape, pentru conferințe, pentru nevoile comunității, inclusiv pentru nevoile de cult: pentru a transmite Sf. Liturghie când o să săvârșim Sf. Liturghie sus, în biserică, după pictarea bisericii, pentru mamele cu copii sau tații cu copii care vor sta aici, respectiv pentru a săvârși o a doua Sfântă Liturghie aici”, a mai spus episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Germaniei.

Trei ierarhi au sfințit duminică, 11 septembrie 2022, altarul din Sala Crucilor, situată la demisolul Bisericii mari a Centrului Bisericesc de la München – Aubing, Germania. Foto: Centrul Bisericesc München

Biserica din München a fost proiectată de o echipă coordonată de Arh. Șerban Sturdza. Centrul Bisericesc München – Aubing mai include, pe lângă biserică, și alte două clădiri. Una va cuprinde sediul episcopal și o mănăstire, iar cealaltă va funcționa ca centru comunitar parohial.

Trei ierarhi au sfințit duminică, 11 septembrie 2022, altarul din Sala Crucilor, situată la demisolul Bisericii mari a Centrului Bisericesc de la München – Aubing, Germania. Foto: Centrul Bisericesc München

Vezi și:

Foto credit: Centrul Bisericesc München

Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews

Comentarii Facebook


Știri recente