A fost sfințită o nouă biserică în stațiunea balneară Băile Felix

Mitropolitul Laurențiu al Ardealului și Episcopul Sofronie al Oradiei au sfințit duminică noua biserică din stațiunea balneară Băile Felix.

Lăcașul de cult construit din lemn în stil maramureșean a primit hramurile „Buna Vestire” și „Sfântului Ierarh Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei”.

Sfânta Liturghie a fost oficiată de cei doi ierarhi pe altarul exterior special amenajat din apropierea Bisericii.

Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu a explicat în predica sa înțelesurile duhovnicești ale Sfintei Cruci și semnificațiile slujbei de târnosire.

„Crucea a fost o întruchipare a Iubirii desăvârșite a Tatălui față de noi și un răspuns al Fiului Său. Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său din iubire, în lume, ca să Se jertfească pentru lume, dăruindu-Se total Tatălui. De aceea, acest Semn de ocară pe care a fost răstignit a devenit Semnul Biruinței”.

Mitropolitul Laurențiu al Ardealului a mai spus că „punctul central a fost masa Altarului, unde au fost puse moaște de Sfinți Martiri. Pe jertfa Martirilor se va săvârși Sfânta Liturghie pentru că masa Altarului spălată cu apă sfințită și săpun, înmiresmată cu apă de trandafiri, unsă cu Sfântul și Marele Mir și apoi acoperită, nu este altceva decât Mormântul Învierii Domnului nostru Iisus Hristos”.

„De aceea, aveți astăzi permisiunea de a intra și a vă închina în Sfântul Altar, fără nicio deosebire credincioși și credincioase. Căci astăzi, cu toții am fost săvârșitorii văzuți ai unei lucrări nevăzute, tainice”.

Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu a oferit Ordinul „Mitropolit Ioan Mețianu” pentru mireni ctitorilor lăcașului de cult, Jean Podilă și Dumitru Fechete, și arhitectului Dorel Cordoș.

Episcopul Sofronie al Oradiei a mulțumit Mitropolitului Ardealului pentru vizita sa și a explicat credincioșilor necesitatea construirii unui nou lăcaș de cult în stațiunea unde vin anual mii de oameni pentru a-și îngriji sănătatea.

Băile Felix este cea mare stațiune balneară cu regim permanent din țara noastră, fiind pe locul doi la disponibilitatea numărului de locuri de cazare după litoralul Mării Negre.

Foto credit: Mitropolia Ardealului


Știri recente

Coordonatorii Centrului de Presă Basilica despre misiunea jurnalistului creștin: Urmărește apropierea oamenilor de Dumnezeu

Coordonatorii departamentelor Centrului de Presă Basilica au transmis, pentru Basilica.ro, mesaje cu prilejul sărbătorii Sfintei Treimi, hramul instituției media a Patriarhiei Române. Responsabilitatea transmiterii adevărului Coordonatorul Biroului de Presă și Relații Publice al Patriarhiei Române,…

Săptămâna în imagini: 25 – 31 mai 2026

Imagini emoționante din lumea ortodoxă din Duminica Rusaliilor, sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh, și săptămâna premergătoare, în articolul nostru în imagini din perioada 25 – 31 mai 2026. Fotografiile surprind momente de rugăciune, credință și comuniune…