A fost sfințită Biserica Sfântul Teodosie de la Brazi din Râmnicu Sărat

Biserica „Sfântul Sfințit Mucenic Teodosie de la Mănăstirea Brazi” a Parohiei „Sfântul Gheorghe” din Râmnicu Sărat a fost sfințită duminică, 14 septembrie, după cum informează „Ziarul Lumina”.

Slujba de târnosire și Sfânta Liturghie au fost oficiate de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei. „Am rânduit sfințirea acestei biserici în ziua Înălțării Sfintei Cruci pentru a sugera tuturor celor care au participat și vor participa la slujbele divine că nu te poți bucura de lumina Sfintei Învieri a lui Hristos dacă nu treci mai întâi prin Cruce. Nimic nu se realizează trainic și durabil decât numai prin jertfirea noastră în diferite forme. Unii au dăruit un bănuț, alții materiale, alții și-au oferit mâinile lor, care au lucrat la zidirea acestui sfânt locaș. Toate acestea constituie fapte de jertfelnicie, spre slava lui Dumnezeu și spre mântuirea tuturor celor care constituie Biserica lui Hristos pe pământ”, a spus Înaltpreasfinția Sa. La slujbe au participat numeroși credincioși din municipiul Râmnicu Sărat, dar și din împrejurimi. Răspunsurile la strană au fost date de grupul psaltic misionar al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei.

Locașul de cult a fost ridicat, în perioada 2007-2014, prin strădania preotului paroh Turcu Laurențiu, care a fost ajutat de autoritățile locale și de alți oameni de bine. Până la sfințirea actualului locaș de rugăciune, slujbele s-au săvârșit în Biserica „Sfântul Gheorghe” din vecinătate.

Comentarii Facebook


Știri recente