A fost publicată o concordanță biblică ortodoxă la Editura Basilica

„Concordanța Biblică” semnată de preoții Ioan Buta, Ioan-Eugen Buta și prof. Nicolae-Marcel Buta a apărut recent la editura Basilica a Patriarhiei Române.

În prefața cărții, autorii scriu că lucrarea „constituie pentru fiecare cercetător al ei, un material omiletic necesar pentru susținerea și predicarea adevărurilor creștine aflate în Sfânta Scriptură”.

Volumul are 636 pagini și este organizat alfabetic, astfel încât de la A la Z sub fiecare literă se regăsesc toate cuvintele cu tematică biblică și versetele unde pot fi găsite acestea cu trimiterea scripturistică aferentă.

„Concordanța Biblică este un mănunchi de subiecte biblice, un grup de versete selectate. Cercetătorul este rugat ca după lecturarea textului dorit, pentru o mai bună documentare, să aprofundeze Sfânta Scriptură”, spun cei trei autori.

Cartea este adresată credincioșilor „care doresc cunoașterea lui Dumnezeu, lauda Lui și mântuirea lor sufletească”.

Lucrarea poate fi achiziţionată prin intermediul site-ului Librăriei Cărților Bisericești, prin comandă la [email protected][email protected] sau la numărul de telefon 021.335.21.28.

Comentarii Facebook


Știri recente