A fost lansat volumul: „Părintele Toma Chiricuță și Așezământul Sfântului Ciprian”

Cartea „Părintele Toma Chiricuță și Așezământul Sfântului Ciprian”, scrisă de părintele consilier patriarhal dr. Nicolae Dascălu, direc­torul Publicațiilor „Lumina”, a fost lansată duminică, 10 martie 2019, la Biserica „Sfântul Ciprian” – Zlătari din București, informează Ziarul Lumina

Volumul este un omagiu adus părintelui Toma Chiricuță, cărturar și misionar creștin, unul dintre clericii care au marcat istoria Bisericii Zlătari din București.

Invitați la această lansare de carte au fost:  pr. Constantin Necula, Facultatea de Teologie din Sibiu, pr. Adrian Agachi, redactor la Editura „Cuvântul Vieții” a Mitropoliei Munteniei și Dobrogei, unde a fost publicată cartea, și nepoții părintelui Toma Chiricuță, prof. dr. Ion Christian Chiricuță, medic expert în radioterapie, și ing. Cornel Lungu, care au evocat amintiri cu bunicul lor.

Părintele Constantin Necula a apreciat lansarea și a subliniat faptul că în facultatea de teologie în care a studiat se predica după exigențele părintelui Toma Chiricuță.

„Părintele este cel mai pedagog dintre toți”, l-a caracterizat părintele Necula pe pr. Toma, despre care a spus că avea avea o „duioșie a frazei”, chiar când certa.

„Am avut șansa să ascult predicile în căști, păstrate în Arhiva Națională de Radio. Am ascultat cu bucurie și cu mare atenție și admirație vocea părintelui Toma Chiricuță. Ascultându-l, am înțeles mai mult decât am înțeles citindu-l. Știu din mărturiile unor oameni care l-au cunoscut și l-au ascultat în tinerețile lor cum a schimbat modul de a gândi”, a precizat pr. Constantin Necula.

Semnificația volumului a fost evidențiată de părintele consilier patriarhal Nicolae Dascălu, actualul paroh al Bisericii Zlătari, care a subliniat importanța redescoperirii modelelor și a valorilor de lângă noi.

„Modele sunt lângă noi, trebuie să le redescoperim, pentru că tradiția Bisericii spune că noi construim din aproape în aproape”, a spus Pr. Nicolae Dascălu.

„Părintele Toma Chiricuță este un cărturar, un mare predicator, un mare organizator de viață parohială și un mare entuziast al propovăduirii cuvântului lui Dumnezeu”, a precizat Pr. Nicolae Dascălu.

Părintele Toma Chiricuță

Recunoscut în București ca unul dintre cei mai iscusiți predicatori și apologeți din perioada interbelică, părintele Toma Chiricuță a continuat să fie un păstor duhovnicesc curajos și entuziast propovăduitor al valorilor creștine și în plină perioadă proletcultistă.

Biserica Zlătari de pe Calea Victoriei devenea neîncăpătoare de fiecare dată când el urca la amvon și vorbea oamenilor cu elan profetic.

Părintele Toma s-a născut la 6 iunie 1887 în localitatea Odaia-Bursucani. A studiat Teologie și Filosofie la București și la Leipzig, în Germania.

Din anul 1913 și-a dedicat întreaga viață slujirii Sfântului Altar.

Din 1926 a fost paroh la Biserica Zlătari din București. Părintele Toma Chiricuță a trecut pragul veșniciei la 17 noiembrie 1971.

Foto credit: ZL/Luigi Ivanciu

Comentarii Facebook


Știri recente