A fost binecuvântată racla pentru moaștele Sf. M. Mc. Și Tămăduitor Pantelimon de la Paraclisul Spitalului Cantacuzino

Clerici din Arhiepiscopia Bucureștilor au oficiat sâmbătă slujba de Binecuvântare pentru racla în care a fost pus un fragment din moaștele Sf. M. Mc. Și Tămăduitor Pantelimon, dăruit de Părintele Patriarh Daniel Paraclisului Spitalului Clinic „Dr. I. Cantacuzino” din Capitală.

Preoții bucureșteni au mai binecuvântat icoana sfântului și au oficiat Sfânta Liturghie și Parastasul pentru ctitori, pentru cadrele medicale și pacienții spitalului.

Delegatul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la eveniment a fost Părintele Ionuț Tutea, consilier eparhial la Sectorul social-filantropic și misionar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.

Din sobor au mai făcut parte Părintele Mihai Cristian Popescu, Protopopul Sectorului 2 al Capitalei, Părintele Alin Gabriel Nica, coordonatorul preoților de caritate din Arhiepiscopia Bucureștilor și slujitor la Paraclisul Spitalului „Dr. I. Cantacuzino”, și Părintele Lector Aurel Mihai.

Părintele Ionuț Tutea, consilier eparhial la Sectorul social-filantropic și misionar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a condus soborul care a binecuvântat sâmbătă, 25 mai 2024, racla pentru fragmentul din moaștele Sf. Pantelimon dăruit de Patriarhul Daniel Paraclisului Spitalului Cantacuzino din Capitală. Foto: Ziarul Lumina

„Dumneavoastră, cei care osteniți în acest spital, vedeți în fiecare zi suferința cu care se confruntă cei care vin aici și au nevoie de vindecare. Asemenea Sfântului Pantelimon, și dumneavoastră ați deprins această taină a vindecării semenilor, și, tot asemenea lui, ați văzut că vindecarea desăvârșită este numai de la Hristos, pentru că omul este trup și suflet și, de multe ori, nu este suficient să tămăduim numai rănile trupești, ci este nevoie să Îl chemăm în ajutor și pe Mântuitorul pentru a tămădui rănile sufletești”, a spus părintele Ionuț Tutea după liturghie.

„Acum, avându-l și pe Sfântul Pantelimon alături de noi, îi putem cere să se roage și el lui Dumnezeu pentru tămăduirea a toată boala și a toată neputința din popor.”

Într-o scurtă alocuțiune, Părintele Protopop Mihai Cristian Popescu l-a evocat și pe Părintele Marian Sorin Ivașcu, cel care a construit paraclisul.

Recunoștință pentru ajutorul Sf. Pantelimon

Slujba de binecuvântare a raclei și icoanei a fost urmată de Sf. Liturghie. Foto: Ziarul Lumina

„Mulțumim Bunului Dumnezeu pentru că a rânduit acest lucru minunat pentru comunitatea spitalului și pentru toți cei care se închină cu evlavie și credință înaintea moaștelor Sfântului Pantelimon. Mulțumim în chip deosebit Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, pentru că a dăruit aceste sfinte moaște ca să fie întărire în credință și alinare în suferință, în momente de descurajare, pentru cei care calcă pragul instituției medicale”, a spus Părintele Alin Gabriel Nica.

„Este de mare preț pentru întreaga comunitate, pentru că știm că Sfântul Pantelimon a săvârșit multe minuni și a dăruit sănătate sufletească și trupească celor care i s-au rugat. În decursul timpului, am observat că evlavia credincioșilor aflați în momente de boală, de strâmtorare și de neputință este mai adâncă și este o bucurie pentru ei când găsesc în paraclisul spitalului odoare duhovnicești de mare preț.”

„Acest dar este de folos nu doar celor bolnavi, ci și personalului medical și celui auxiliar, aparținătorilor și celor care vin permanent să se roage în acest paraclis”, a încheiat coordonatorul preoților de caritate din Arhiepiscopia Bucureștilor.

Icoana Sf. M. Mc. Și Tămăduitor Pantelimon de la Paraclisul Spitalului „Dr. I. Cantacuzino” din Capitală. Foto: Ziarul Lumina

La slujbe au participat numeroase cadre medicale și pacienți de la Spitalul Clinic „Dr. I. Cantacuzino”  și Institutul Național de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice „Prof. Dr. N. C. Paulescu”, aflat în aceeași incintă.

Racla pentru fragmentul din moaștele Sf. Pantelimon dăruit Paraclisului Spitalului Cantancuzino a fost confecționată la Atelierele Patriarhiei Române.

Evenimentul s-a încheiat în amfiteatrul spitalului, unde a avut loc conferința „Vindecare și tămăduire prin știință și prin har”. Mai medici și părintele lect. dr. Aurel Mihai au susținut prelegeri despre necesitatea colaborării dintre personalul medical și preoții de caritate.

Foto credit: Ziarul Lumina

Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews


Știri recente