A fost așezată piatra de temelie pentru lăcașul de cult al Colegiului Militar din Câmpulung Moldovenesc

Arhim. Melchisedec Velnic, exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, a săvârșit sâmbătă slujba de punere a pietrei de temelie pentru viitoarea biserică ce va aparține Colegiului Militar Național „Ștefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc.

Biserica a primit hramurile „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” și „Sfânta Mare Muceniță Ecaterina”.

Alături de Arhimandritul Melchisedec au participat numerosi slujitori precum: Varlaam Bârsă, starețul Mănăstirii Pojorâta, Valentin-Titi Lazăr, preotul militar al Statului Major al Forțelor Terestre, Constantin Cârloanță, preot militar la Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare”.

Tot în acea zi, Colegiul Național Militar a aniversat 99 de ani de existență, în urma semnării de către regele Ferdinand în data de 25 noiembrie 1924, a Înaltului Decret Regal nr. 3889, prin care lua naștere cel mai vechi liceu militar.

„Cu acest prilej, în cadrul unui ceremonial militar, după slujba de punere a pietrei de temelie, la care au luat parte oficialități locale și militare, domnul general de flotilă aeriană Cătălin Băhneanu, Locțiitorul Comandantului Comandamentului Forțelor Întrunite, a conferit Colegiului Militar Național «Ștefan cel Mare» din partea Comandamentului Forțelor Întrunite „General Ioan Emanoil Florescu”, «Emblema de onoare a Comandamentului Forțelor Întrunite»”, a menționat protos. Hrisostom Ciuciu de la Mănăstirea Putna, pe pagina de Facebook a mănăstirii.

În cadrul alocuțiunilor susținute de arhim. Melchisedec și generalul de flotilă aeriană Cătălin Băhneanu s-a menționat „legătura indisolubilă care a fost dintotdeauna între Biserică și Armată”.

„O școală militară care își are Biserica în inimă este o adevărată școală de eroi, căci doar astfel un militar devine un luptător, un apărător al vieții”, a subliniat exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților.

Răspunsurile la strană au fost acordate de către membrii Grupului „Basileus” al Seminarului Teologic „Sfinții Trei Ierarhi” din Iași, condus de către arhid. Mihai Ursache.

Mai multe informații aflați aici.

Foto credit: Facebook / Mănăstirea Putna

Comentarii Facebook


Știri recente