A doua zi de Paşti la Patriarhie

În a doua zi de Paști, 02 mai 2016, la Catedrala Patriarhală, slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată de Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop Vicar Patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, slujitori ai Catedralei. Din soborul slujitor a făcut parte şi părintele Clement Haralam, Mare Eclesiarh al Catedralei Patriarhale.

În cadrul Sfintei Liturghii s-a dat citire Pastoralei de Sfintele Paști a Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, intitulată: Ucenicii lui Hristos – Martori şi vestitori ai Învierii Lui.

„În vremea noastră, sărbătoarea Învierii Domnului sau Sfintele Paşti ne îndeamnă pe fiecare dintre noi să fim vestitori ai iubirii milostive a lui Hristos, ai păcii şi bucuriei, într-o lume tot mai confuză şi tristă, confruntată adesea cu dezbinarea şi violenţa, cu sărăcia şi suferinţa, cu boala şi cu multe forme ale morţii fizice şi spirituale. Sărbătoarea Sfintelor Paşti ne cheamă să aducem prin rugăciune, prin cuvânt şi faptă bună, lumina Învierii lui Hristos în sufletele copiilor orfani, ale bătrânilor singuri, ale bolnavilor neajutoraţi, ale familiilor îndoliate şi întristate. Să nu uităm în rugăciunea şi în iubirea noastră nici pe românii care se află printre străini, dar trăiesc cu dorul de ţară, de cei dragi rămaşi acasă. Îi aşteptăm cu bucurie să revină şi să rămână definitiv în ţară, deoarece fără ei multe localităţi din România sunt triste şi neajutorate!”, se menţionează în Pastorala de Paşti  a Patriarhului României.

Răspunsurile liturgice la Sfânta Liturghie au fost date de Corala Nicolae Lungu a Patriarhiei Române.

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente