A doua conferință din cadrul evenimentului Zilele Sfântului Nectarie

A doua conferință din cadrul evenimentului „Zilele Sfântului Nectarie”, organizat de parohia „Sfântul Nectarie” din Iași în perioada 15 octombrie-15 noiembrie 2013, l-a avut ca invitat pe arhim. Hrisostom Rădășanu, consilierul educațional al Arhiepiscopiei Iașilor, care a susținut prelegerea „Părintele Dumitru Stăniloae și renașterea duhovnicească a României în secolul al XX-lea”, informează „Ziarul Lumina”.

Întâlnirea, ce a avut loc în biserica ieșeană după oficierea slujbei Vecerniei și a Litiei, a fost una atipică, atât prin faptul că invitatul s-a folosit de o prezentare Power-Point ce a rulat pe un ecran de proiecție, cât și prin încercarea acestuia de a-i face pe cei prezenți să-și dorească să cerceteze și să aprofundeze opera și viața celui mai mare teolog ortodox al secolului al XX-lea.

„Zilele Sfântului Nectarie”, eveniment organizat de Biserica „Sfântul Nectarie” din cartierul ieșean Alexandru cel Bun, pentru a marca șapte ani de la aducerea în această biserică a unei părticele din moaștele sfântului taumaturg, au continuat duminică, 27 octombrie 2013, cu cea de-a doua conferință intitulată „Părintele Dumitru Stăniloae și renașterea duhovnicească a României în secolul al XX-lea”. Invitatul serii de dialog a fost arhim. Hrisostom Rădășanu, consilierul educațional al Arhiepiscopiei Iașilor, iar moderator, părintele Petrică Lehaci, parohul bisericii ieșene. Din publicul numeros prezent la eveniment au făcut parte și câțiva părinți profesori de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași, alături de pr. Toma Gradinaciuc, protopop al Protopopiatului Iași 1.

După cuvântul de deschidere, în care părintele paroh Petrică Lehaci a prezentat invitatul și tema propusă, a urmat expunerea părintelui consilier Hrisostom Rădășanu, care a subliniat în debutul cuvântului său că nu este de ajuns doar să apreciem marile personalități ale neamului nostru: „În cazul personalităților marcante, avem obiceiul să le declarăm mari, să le punem pe un piedestal, să mergem pe lângă ele, admirativ, de cele mai multe ori, fără să reușim însă să intrăm în contact cu mesajul pe care ele l-au transmis lumii și Bisericii. De aceea, doresc ca această întâlnire să fie pentru cei prezenți, și nu numai, una care să stârnească dorința de aprofundare a ceea ce a făcut părintele Dumitru Stăniloae, a lucrurilor în care el a crezut și pe care ni le-a lăsat ca moștenire”.

Întâlnirea părintelui Dumitru Stăniloae cu Dumnezeul Cel viu

În continuare, intrând în subiectul propriu-zis al conferinței, invitatul a vorbit despre cum L-a descoperit părintele Dumitru Stăniloae pe Dumnezeu și despre cum L-a împărtășit și celorlalți, prin operele sale: „Deși format într-o perioadă în care strălucea cu putere lumina deschiderii față de valorile neamului și față de valorile universale, o perioadă în care universitățile din România și viața culturală și spirituală reprezentau cu adevărat un punct de referință pentru societate, părintele Dumitru Stăniloae a dorit să depășească aceste valori, pregătindu-se pentru o întâlnire pe care doar o intuia, una care l-a ajutat să descopere mai apoi în toate lucrurile prezența minunată a Mântuitorului Iisus Hristos. Înainte de a ne întâlni noi cu părintele Dumitru Stăniloae, vă asigur că el s-a întâlnit cu Iisus Hristos, și a dorit să facă acest lucru într-un mod autentic. Nu vă ascund faptul că, deși celebre, facultățile de teologie din acea vreme se mulțumeau prin a transmite câteva informații despre Dumnezeu, cu care tinerii studenți nu prea aveau ce să facă. Acele informații puteau fi aflate și din alte surse, dar adevărata provocare a intrării la o facultate de teologie ar fi trebuit să fie vederea lui Dumnezeu față către față. Tânărul Dumitru Stăniloae, dorind să-L afle pe Dumnezeu, s-a dus la Facultatea de Teologie de la Cernăuți, însă nu L-a descoperit pe El acolo. A descoperit numai o știință seacă, una care nu spunea mai nimic, și de aceea a renunțat, mergând la Facultatea de Litere. Un an mai târziu după acest moment, Stăniloae s-a întâlnit cu marele său binefăcător, mitropolitul Nicolae Bălan, care l-a întrebat despre bursa pe care i-a dăruit-o pentru a studia la Facultatea de Teologie. Răspunsul a fost unul categoric: „Înaltpreasfinția Voastră, nu am reușit să-L găsesc pe Dumnezeu acolo și de aceea am fugit”. Numai din acest episod putem observa cât de doritor era acest om de o întâlnire vie și autentică cu Domnul. La insistențele mitropolitului său, Dumitru Stăniloae se va întoarce ulterior la Facultatea de Teologie de la Cernăuți, va profita de câteva burse doctorale pentru a merge în străinătate, de unde se va întoarce cu microfilmele unor opere nepublicate până atunci în România, cele ale Sfântului Grigorie Palama, în care tânărul teolog îl va descoperi nu pe Dumnezeul retras, serios, abscons al filosofilor și al teologiei de catedră, ci pe Dumnezeul Cel viu, Cel apropiat, cu care poți să vorbești și să interacționezi, Cel care-L poți vedea. Această întâlnire cu Sfântul Grigorie Palama l-a făcut pe Dumitru Stăniloae să-L iubească și mai mult pe Dumnezeul pe care Îl căuta. Întreaga lui viață și operă, după aceea, a fost tocmai această căutare și această găsire concomitentă, paradoxală, a Dumnezeului-Iubire”.

„Scoate-ne de aici, Doamne, nu mai vrem să rămânem aici”

Conferința a continuat cu prezentarea datelor biografice ale părintelui Dumitru Stăniloae, cu prezentarea personalității sale, a operelor sale de o înaltă ținută academică și a mărturiilor despre el din perioada cât a stat în detenție. „Prin viața și opera sa, părintele Dumitru Stăniloae a fost unul dintre cei care au pus umărul într-un mod cât se poate de consistent, de real și de autentic la dărâmarea a ceea ce însemna mentalitate și structură comunistă în secolul al XX-lea românesc”, a remarcat arhim. Hrisostom Rădășanu.

La final, părintele consilier a rostit emoționantele cuvinte-rugăciune pe care marele teolog și părinte le-a spus pe patul morții, cuvinte de o rară și tulburătoare reflecție teologică, pe care le redăm în rândurile ce urmează:

„… Să ieșim de aici… Scoate-ne de aici, Doamne, nu mai vrem să rămânem aici… Doamne, scoate-ne de aici… Vorbim despre Tine, Doamne… Vorbim pentru Tine, Doamne… Plini de har și de adevăr ne sculăm din somn, nu mai suntem în somn…

Maica Domnului, să ieșim de aici… Hai să ne sculăm… Maica Domnului, nu mai vrem să rămânem aici… Nu mai vrem să rămânem în somn… Până când să rămânem?… Nu mai vrem să rămânem aici… Plini de har și de adevăr… Vai, vai, vai… Vrem să ne sculăm… Plini de har… Avem și noi haine… Avem haine… Doamne… Plini de har și de adevăr… Plini de har și de voința de a vorbi și de cuvântul adevărului…

Vorbim despre Tine, Doamne… Cu voință… Plini de har și de adevăr… Hai… Hai… Hai!… Plini de har și de adevăr… Hai… hai… hai… Hai să ne trezim … Hai să ne sculăm… Hai să vorbim… Haide, Doamne… Hai… Hai… Hai… Hai să vorbim…”.

Comentarii Facebook


Știri recente