A 25-a ediție a Simpozionului Internațional „Monumentul. Tradiție și viitor” se desfășoară la Iași

Ediția care aniversează un sfert de secol de la primul Simpozion Internațional „Monumentul. Tradiție și viitor” se desfășoară la Iași în perioada 4 – 7 octombrie.

Deschiderea întâlnirii a avut loc miercuri la Teatrul Național „Vasile Alecsandri” in Iași iar lucrările pe secțiuni se desfășoară la Palatul Braunstein din centrul orașului.

Aurica Ichim, Managerul Muzeului Municipal „Regina Maria” din Iași, a primit Ordinul „Maica Domnului Rugătoarea” din partea Patriarhului Daniel. Distincția a fost înmânată de Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei.

„După un sfert de veac, se resimte sentimentul recunoștinței sincere față de cei de ieri, dar și față de cei de mâine care vor duce crezul nostru mai departe. Îmi exprim gândurile de înaltă gratitudine fiecăruia în parte și tuturor deopotrivă”, a declarat managerul muzeului conform Doxologia.

Mitropolitul Teofan a apreciat munca depusă de participanții la simpozion și a evidențiat rezultatele lor.

„Se cuvine astăzi, în mod special, să privim partea plină a paharului pentru că nu este an lăsat de Domnul, ca în fiecare județ, în fiecare parte a țării, să nu te bucuri pentru că au fost aduse la suprafață monumente frumoase”.

„În fiecare an sunt inaugurări după restaurări, în fiecare an sunt semnate contracte pentru anii care vin, în fiecare an instituțiile implicate în această lucrare gândesc care să fie modalitatea de abordat pentru ca și în anii viitori să apară noi proiecte și noi șantiere în acest areal”, a evidențiat Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.

Manifestarea reunește specialiști din cadrul Ministerului Culturii, Academiei Române, a Institutului Național al Patrimoniului, din institute de cercetare și universități din România și din străinătate, muzee, specialiști din domeniile cercetării, conservării şi restaurării monumentelor istorice.

Foto credit: Doxologia / Mihail Vrăjitoru

Comentarii Facebook


Știri recente