Biserica Ortodoxă s-a aflat la 30 martie 2014 în Duminica Sfântului Ioan Scărarul, iar la 6 aprilie 2014 creștinii ortodocși o vor cinsti pe Cuvioasa Maria Egipteanca. În cele ce urmează vă prezentăm câteva informații, referitoare la cele două duminici, din vol. Triodul Explicat. Mistagogia Timpului, semnat de Makarios Simonopetritul (Ed. Deisis, Sibiu, 2008):
După ce în primele două duminici au fost întăriți în credința ortodoxă și în Săptămâna a IV-a au venerat Crucea, candidații la cel de-al „doilea Botez” își vor continua parcursul până în Săptămâna a VI-a, punctându-l cu două duminici consacrate unor modele vii ale vieții duhovnicești. Aceste două praznice sunt apropiate atât în ce privește originea, cât și funcția și tema lor, astfel că pot fi privite împreună. Prăznuirea Sfintei Maria Egipteanca a apărut înaintea celei a Sfântului Ioan Scărarul, fiind indicată de unele manuscrise ale Triodului începând din secolul XI, chiar dacă atunci această instituire era departe de a fi fost generală: numeroase documente continuă să prescrie pentru această duminică doar comemorarea bogatului nemilostiv și a săracului Lazăr din vechiul sistem al lecturilor de la Ierusalim, care supraviețuiește de altfel până astăzi în canonul Utreniei Duminicii a V-a.
Prăznuirea Sfântului Ioan Scărarul nu începe să fie atestată în manuscrise decât în secolul XIII, pentru a se regăsi aproape în toate documentele secolului XV. Anterior, Duminica a IV-a era rezervată comemorării parabolei samarineanului celui bun, al cărei canon s-a păstrat la Utrenia duminicii până în zilele noastre. Instituirea târzie și extrem de rapidă a acestei prăznuiri a rezultat probabil din dorința de a completa în mod armonios structura Triodului. Dacă primele două duminici se distingeau ca o perioadă „dogmatică”, transferarea praznicelor Sfinților Ioan Scărarul și Maria Egipteanca a permis definirea unei a doua perioade, „ascetice”, în ciclul duminicilor din Postul Mare. Prin urmare, această prăznuire locală a Duminicii a V-a s-a generalizat pentru a da ciclului un echilibru ce nu va mai fi modificat după secolul XV, fiind definitiv sancționat de ediția tipărită a Triodului. În definitiv, se poate spune că sursa acestui ciclu al duminicilor Postului Mare și cel care a călăuzit evoluția lor a fost, prin vechimea și caracterul său panortodox, praznicul Ortodoxiei.
Sfântul Ioan Scărarul e prăznuit în mod normal pe 30 martie, iar Sfânta Maria Egipteanca pe 1 aprilie. Faptul că aceste două praznice cădeau întotdeauna în timpul Triodului făcea ca ele să nu fie solemnizate, în ciuda importanței acestor sfinți în evlavia bizantină: trei stihiri la Vecernie și un canon la Utrenie, nimic mai mult. Prin urmare, transferul lor în ciclul liturgic mobil a permis o mai mare strălucire acordată acestor doi sfinți și o afirmare mai explicită a legăturii lor cu Postul Mare. Spre deosebire de alte praznice fixe transferate, acestea au trecut aproape neschimbate din ciclul Mineielor în cel a Triodului. Cele trei stihiri de la „Doamne, strigat-am” de la Vecerniile Duminicilor a IV-a și a V-a, precum și sedealna de la oda a 3-a a canonului sunt identice cu cele din 30 martie și 1 aprilie. Numai canoanele sunt diferite atât pentru Sfântul Ioan Scărarul, cât și pentru Sfânta Maria Egipteanca. Totuși, unele manuscrise ale Mineielor indică pentru 30 martie canonul lui Ignatie din Duminica al V-a a Postului Mare, astfel că atunci oficiul e riguros identic. În vechile traduceri slave anterioare reformei patriarhului Nifon, care a provocat în Rusia schisma „vechilor credincioși’, slujbele Sfinților Ioan Scărarul și Maria Egipteanca nici măcar nu se găseau în Triod, unde se semnala numai că trebuie luate din Mineie.
Praznicele celor doi sfinți nu ocupă, așadar, decât un loc relativ limitat în oficiile Duminicilor a IV-a și a V-a: până la canon, rânduiala este cea a tuturor duminicilor Triodului cu sedealna Octoihului și idiomelele Triodului; după care se cântă trei canoane: unul al învierii cu 6 tropare, unul al Triodului, mai vechi, cu 4 tropare despre parabolele biblice dezvoltate în cursul săptămânii următoare, și unul al Sfântului tot cu 3 tropare). La Laude nu se cântă nici o stihiră a Triodului (cu excepția idiomelei de la „Slavă”, doxastikon), ci numai opt stihiri din Octoih, fapt nemaiîntâlnit de la Duminica Vameșului și Fariseului și care evidențiază bine caracterul secundar al acestor prăznuiri față de cele pe care le-am studiat până aici. Sobrietatea acestor două prăznuiri de la sfârșitul Postului Mare îngăduie sublinierea mai puternică a temelor duhovnicești ale samarineanului cel bun și bogatului nemilostiv, creând prin aceasta o mai mică ruptură tematică între zilele săptămânii și duminici decât în prima parte a Postului Mare. Atenția și efortul duhovnicesc vor putea, așadar, să rămână încordate până la capăt, chiar și în timpul zilelor de odihnă.
