Credincioșii Parohiei Balta Albă din București în pelerinaj

Parohia „Adormirea Maicii Domnului” și „Sfântul Mucenic Corneliu Sutașul” – Balta Albă din Protoieria II Capitală, în colaborare cu Agenția de Pelerinaj Basilica Travel a Patriarhiei Române, a organizat marți, 20 august 2013, un pelerinaj la trei mănăstiri din jurul Bucureștiului, informează Ziarul Lumina.

Primul popas a fost la Mănăstirea Cernica, ctitoria lui Cernica Știrbei, mare vornic al lui Mihai Viteazul și al lui Radu Șerban. Aici, pelerinii au participat la Sfânta Liturghie și s-au închinat la moaștele Sfântului Ierarh Calinic și ale Sfântului Cuvios Gheorghe de la Cernica și Căldărușani, adăpostite în biserica ridicată în cinstea Marelui Mucenic Gheorghe de Sfântul Ierarh Calinic. În muzeul mănăstirii, credincioșii au admirat obiecte cu valoare de patrimoniu: Sfinte Evanghelii, Sfinte Vase, icoane, veșminte, cărți vechi, picturi executate de Ion Țuculescu și Theodor Pallady. Pelerinii au vizitat, de asemenea, cimitirul mănăstirii, unde se află Biserica Sfântului Lazăr și mormintele pleiadei de personalități bisericești, istorice și culturale care odihnesc aici, precum: mitropolitul primat Nifon al Ungrovlahiei, mitropolitul primat Conon Donici, mitropolitul Gurie Grosu, episcopul Roman Stanciu, părintele profesor Dumitru Stăniloae, părintele Gala Galaction, academicianul Virgil Cândea, memorialistul creștin Ioan Ianolide, Pan Halippa, pictorul Ion Țuculescu. Tot aici se odihnește și învățătorul Alexie Ciobotea, tatăl Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, trecut la Domnul pe 25 septembrie 1999.

Pe ostrovul Sfântului Ierarh Nicolae se află biserica rezidită din temelii în timpul stăreției Sfântului Cuvios Gheorghe, ucenic al Sfântului Paisie Velicicovski de la Neamț, și Centrul social-cultural „Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica”, sfințit de Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române la 27 septembrie 2008, cu prilejul împlinirii a 400 de ani de atestare documentară a Mănăstirii Cernica.

La Mănăstirea Căldărușani, pelerinii s-au închinat moaștelor Sfântului Grigorie Dascălu, Mitropolitul Țării Românești, așezate în biserica mănăstirii, construită de domnitorul Matei Basarab în doar o sută de zile, în anul 1638. Au vizitat colecția de obiecte bisericești a mănăstirii, fiind impresionați de frumusețea icoanelor pictate de Nicolae Grigorescu, între 1854-1855, în perioada uceniciei la școala de pictură care funcționa aici din 1778.

Drumul a continuat către comuna Grădiștea, unde, în satul Sitaru, pelerinii au poposit la mănăstirea ridicată în cinstea Sfântului Ierarh Nicolae, de marele vornic și logofăt Papa Greceanu, străbunicul Sfântului Domnitor Constantin Brâncoveanu.

Așezământul a fost inițial construit pe o moviliță ce se afla pe insula din mijlocul apelor Ialomiței, conform însemnărilor de călătorie ale patriarhului Macarie al Antiohiei, care a vizitat mănăstirea în anul 1656 și a numit-o „Mănăstirea în apă”. Pictura bisericii a fost executată în tehnica fresco în anul 1752 de preotul Dima din Brașov și ucenicii săi.

„Pelerinajul este un eveniment spiritual pentru toți cei care participă la el cu credință și evlavie, cu dragoste de Dumnezeu și de sfinții Lui. În acest înțeles, pelerinajul poate fi un moment sau un prilej de înnoire și de îmbogățire sufletească pentru pelerini”, a spus părintele paroh Vasile-Cristian Niță.

Comentarii Facebook


Știri recente